joi, 7 aprilie 2011

Servind masa în Italia/Serving meal in Italy


Cred că aţi observat că în ultima vreme „călătoresc” virtual prin lume cu ajutorul prietenilor mei. Că ne întâlnim prin parcuri, la locul de joacă sau suntem invitaţi la fiecare acasă, nu ratăm nici o ocazie să învăţăm lucruri noi. Aşa a fost şi săptămâna aceasta, când am făcut cunoştinţă cu o fetiţă pe care nu am mai zărit-o în locurile noastre obişnuite de întâlnire. Am încercat să intrăm în vorbă cu ea, dar nu înţelegeam nici eu şi nici ea ce vorbim. Oh, mă gândesc... nu din nou! De data aceasta am fost salvaţi eu şi prietenii mei de o fetiţă şi mama ei.
Aşa cum am aflat în minutele următoare, erau mătuşa şi respectiv verişoara fetiţei. O cheamă Anna, mi-a spus mătuşa, este din Italia şi a venit în vizită la fetiţa mea, Clara. O să stea cam o lună la noi, aşa că puteţi veni în vizită dacă vreţi, căci îi face plăcere să cunoască oameni noi, să înveţe mai multe despre locurile unde merge şi să lege prietenii. Ce ziceţi, veniţi la noi sâmbătă? Ne-ar face mare plăcere să vă avem ca oaspeţi. Normal că am acceptat cu toţii, bucuroşi că vom învăţa o mulţime de lucruri despre o ţară pe care nu o cunoaştem. Cele câteva zile au trecut fără să ne dăm seama şi, iată, eram deja în faţa uşii Clarei.
Uitasem să le sunăm că vom ajunge mai de­vreme şi când au deschis uşa ne-am dat seama că le surprin­sesem chiar când se pregăteau să facă aluatul pentru pizza. Căci, aşa cum ne-au spus, pizza este una dintre lucrurile pentru care Italia este cunoscută în lume şi astfel, pre­parându-ne acest mi­nunat fel de mâncare, voiau să ne arate măcar puţin din gastronomia ţării. Ne-am spus că nu ar fi frumos să nu le ajutăm, aşa că am pus fiecare mâna pe câte un ingredient şi... al lavoro... adică la treabă. Unul a cernut făina, altul a amestecat drojdia cu puţină apă călduţă, iar altul a dat prin răzătoare parmezanul. Noi am făcut lucrurile mai uşoare şi am lăsat-o pe mama Clarei să continue.
A tăiat felii ciupercile spălate şi măslinele, ardeii capia şi miezul de nucă. După ce a fiert mazărea câteva minute a pus-o la răcit într-o strecurătoare, a frământat aluatul, apoi l-a lăsat să dospească (adică să crească) până când a devenit dublu. Ca să nu ne certăm că pizza mea e mai mare decât a Annei sau a altuia din cameră, mama Clarei a întins discuri mari din aluat şi le-a pus pe o tavă presărată cu făină. Le-a uns cu sos pesto (un alt ingredient specific italienilor), a presărat legumele şi nuca şi a introdus totul în cuptor. A lăsat pizzele să se coacă până ce aluatul a devenit auriu pe margini, le-a scos şi le-a presărat cu parmezan. Le-a mai introdus două minute cât să se înmoaie parmezanul, apoi le-a pus în farfurii şi le-a tăiat bucăţi egale. Acum... a tavolo... sau la masă, pe limba noastră. Nu este o reţetă specific
intalienească, ne-a spus mama Clarei, dar îmi place mai mult să o prepar aşa, căci e plină de vitamine, e sănătoasă şi săţioasă. Cine vrea poate să presare peste sosul pesto şi un ardei iute tocat mă­runt. E bună de mâncat mai ales înainte să ieşi afară la joacă, ca să ai puteri să alergi. Ei... asta este ceva ce trebuie neapărat să reţin, mi-am spus eu, înfăşcând cu poftă felia de pizza aburindă. Un lucru e clar, zic eu, şi anume faptul că va trebui să revenim la Clara acasă, căci nu am aflat prea multe des­pre Italia acum. Data vii­toa­re si­gur vom mai în­vă­ţa ce­va şi, mai ales, vom gus­ta un alt pre­pa­rat cu gust ita­li­enesc, nu-i aşa?

Pizza cu legume şi nuci
 
Ingrediente: 600 g făină, 400 ml apă, 25 g drojdie, 20 ml ulei de măsline, două linguri cu sos pesto, 100 g miez de nucă, doi ardei capia, 200 g mazăre, 150 g măsline, o legătură ceapă verde, 150 g parmezan, 200 g ciuperci, sare, piper, busuioc, ardei iute.
Preparare: Mazărea se fierbe în apă cu sare cinci minute, se scurge şi se pune într-un bol. Drojdia se dizolvă într-un bol împreună cu apa călduţă şi făină cât să rezulte un aluat curgător. Se lasă la dospit zece minute, apoi se toarnă peste făina rămasă împreună cu uleiul de măsline, o linguriţă cu sare şi un sfert de linguriţă cu piper. Se frământă, se acoperă cu un şervet şi se pune la crescut la loc cald circa 30 de minute. Se împarte în patru bucăţi, se întind foi rotunde şi se aşază pe o tavă presărată cu făină. Se ung cu sosul pesto, se aşază deasupra felii de ciuperci, rondele de ardei capia şi măsline şi se presară mazărea. Se adaugă nuca tocată, ceapa verde şi busuioc tocate, sare şi piper. Se introduc în cuptorul încins la foc mediu şi se coc până ce aluatul devine auriu pe margine. Se scot, se presară cu parmezan ras şi se mai introduc două minute în cuptor.

 Autor articol: Andu/ Bebe Chef
Autor fotografie: Victor Stroe/ Jurnalul foto/ Jurnalul National
Articol aparut in Jurnalul de bucatarie/ Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/servind-masa-in-italia-574300.html

vineri, 18 martie 2011

O salată pentru post


Dragii mei... de câteva zile am în casă un musafir pe cât de neaşteptat, pe atât de plăcut. A venit în vizită străbunica mea. Ce de îmbrăţişări, ce de pupici, ce de ciupituri de obraji. Cred că ticul ăsta cu ciupitul îl au toate bunicile sau străbunicile în sânge, altfel nu-mi pot închipui cum de sar toate ca un arc să te apuce de obraji. N-am nimic împotrivă să mă pupe... dar chiar să mă învineţească pe faţă? Nu sunt de acord cu acest lucru, dar treacă de la mine de această dată, că nu ne-am văzut de mult... cred că de astă toamnă, când m-am întors acasă de la ţară. Şi ce ne-am răsfăţat noi cu mâncăruri bune sâmbătă şi duminică, dar luni, când să-i pună Ana pe masă cana cu lapte cald... ce credeţi că ne spune străbunica? Că ea a intrat la post. Cum zici dumneata, post, post... dar ce este postul ăsta?
Păi... nu mai mâncăm carne, ouă, lapte sau brânză. Atunci... ce mai rămâne??? „Păi... legume, cum ce să mai rămână? Aşa că mie să-mi daţi mâncare de post”, zice străbunica. Apucă-te dar şi caută prin frigider, prin toate ungherele debaralei, prin dulapuri şi prin balcon. Ei bine... nu aveam nimic de post... preparat adică. A cumpărat bunicul nişte măsline, câteva legume de prin piaţă şi aşa a avut străbunica ce să mănânce la micul dejun. Pentru prânz, bunica a preparat o tocăniţă de cartofi aşa de bună... Dar la cină oare ce mai mâncăm?, mă întreb eu încet. Cum nu am mai gătit de mult şi străbunica nu m-a văzut încă „la treabă”, le-am spus tuturor că o să prepar eu cina. Bucurie mare pe ai mei: unu, că au scăpat de făcut mâncare, şi doi, că o să vadă şi străbunica mea ce nepot vrednic are.
  
Aventura unui preparat gustos

Am căutat prin cămară ajutat de Ana, strângând într-un coş cele de trebuinţă pentru cină. Am găsit nişte fasole uscată, un pumn de bulgur (cumpărat de Ana de la turci), nişte castraveţi verzi, o conservă de porumb şi o legătură de ceapă verde atât de parfumată că îţi venea să pleci şi să nu te mai întorci (pe principiul: ce bun e usturoiul când nu vrei să te pupe cineva). Mai aveam în coş o rodie şi nişte pătrunjel, iar pe dulap am găsit două sticluţe cu ulei şi oţet, dar şi două solniţe cu sare şi piper. Sub privirea atentă a străbunicii, am început să prepar salata. Întâi am fiert fasolea, schimbându-i apa de trei ori (ajutat de Ana, normal), apoi am tocat legumele, le-am amestecat într-un bol şi... gata salata. Rapid, nu-i aşa? Şi cu un gust... pe măsură.
Bunica a fost încântată de cât de harnic sunt şi cât de bine ştiu să gătesc. O singură indicaţie a avut: data viitoare să pun la înmuiat fasolea cu o seară înainte. Nu de alta, dar va fierbe mai repede, scutindu-mă de patrulat două ore pe lângă aragaz, timp în care aş putea dormi. Ei... asta chiar că nu ştiam. Dar îmi va prinde bine, căci postul de abia a început, iar străbunica... parcă văd că va mai avea poftă de ceva salate din acestea de le prepar eu.

Salată de fasole cu bulgur şi castraveţi
 
Ingrediente: 250 g fasole albă boabe, 3 castraveţi verzi, o legătură ceapă verde, 75 g bulgur, 200 g porumb din conservă, o rodie, 75 ml ulei de măsline, 50 ml oţet de mere, o frunză de dafin, o felie de ţelină, un morcov, sare, piper, pătrunjel.
Preparare: Fasolea se pune la înmuiat cu o seară înainte, apoi se fierbe, schimbându-i apa de trei ori. Se pune din nou la fiert în apă clocotită cu sare împreună cu morcovul tăiat rondele şi ţelina tăiată bucăţi. Se adaugă frunza de dafin, puţin piper şi se fierbe la foc potrivit până când, da­că scoatem câteva boabe şi le presăm, acestea se sfărâ­mă. Se scoate fasolea din apă, se clăteşte şi se pune la răcit într-o strecurătoare. Într-un bol se pun ceapa verde tăiată rondele, castraveţii tăiaţi felii subţiri, bulgurul opărit cu apă clocotită, apoi scurs şi porumbul scurs de apă. Se presară seminţele de rodie, se adaugă sare şi piper, ule­iul, oţetul şi fasolea, pătrunjel tocat şi se serveşte imediat.

Autor articol: Andu/ Bebe chef
Autor fotografie: Victor Stroe/ Jurnalul foto/ Jurnalul National
Articol aparut in Jurnalul de bucatarie/ Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/o-salata-pentru-post-571940.html

vineri, 4 martie 2011

Avocado, fruct sau legumă?

Foto: Victor Stroe / Jurnalul NaţionalFoto: Victor Stroe / Jurnalul Naţional
 
Doamnelor şi domnilor... şi voi cei mici... ştiţi ceva? Mă simt persecutat. Ei bine, da! De ce, vă întrebaţi voi, şi pe bună dreptate de altfel.
Păi, Ana, mătuşa mea, de când a fost la nişte cursuri de mâncare crudă (adică a învăţat acolo că omul poate trăi şi doar servind la masă mâncare crudă), tot încearcă să mă îndoape şi pe mine cu aşa ceva, de parcă aş fi un curcan. A aflat ea că e bine să mănânci multe fructe şi legume crude, salate, sosuri, chiftele sau mai ştiu eu ce, preparate crude. Apoi... cum să mănânci chiftele crude, domnule?
Simplu, îmi zice ea. Pregăteşti amestecul din legume rase şi, după ce le-ai modelat le pui într-un deshidratator sau la soare. Stau aşa şi mă uit lung la ea... şi iar mă uit... oare pe ce lume crede ea că se află? Păi la ce frig e afară, la cum ninge... unde vede ea soarele? Unde să usuc eu la soare chiftelele alea? Poate la vară! Bine, dar până atunci...eu ce mănânc??? Tot uitându-ne prin nişte cărţi cumpărate de ea, tot cu mâncare crudă, bineînţeles, am zărit o reţetă cu avocado. Ciudat fruct... sau legumă? Încă nu mă lămurisem, aşa c-am zis să aprofundez subiectul, căci îmi plăcea cum arăta.
Am aflat că avocado e un fruct ce conţine mai mulţi nutrienţi decât oricare altul (adică vitamine, cum ar fi vitaminele A, D, K, C şi E, fibre, potasiu, niacină, riboflavină, acid pantoteic), grăsimi mononesaturate, adică grăsimi bune, care ajută oamenii mari să scape de colesterolul rău (oare ce o fi colesterolul... un baubau mare?). Poate cel mai important lucru aflat de mine (nu că acestea nu ar fi importante) este că avocado este foarte bun pentru copii, ajutându-i să crească mari, frumoşi şi voinici.
Îmi plăcuse mie cum arăta, dar după ce am citit şi aceste lucruri m-am hotărât imediat să prepar ceva cu el, că tot aveau vreo trei-patru bucăţi prin frigider, cumpărate cu vreo două zile în urmă de mami. M-am gândit să fac o salată de fructe, căci ieri nu am vrut să-mi mănânc fructele, optând pentru o bucăţică de peşte la cuptor. Bun de altfel şi foarte săţios... cred c-ar fi mers cu avocado. Aşa că am deschis frigiderul, am scos fructele de avocado şi nişte mere... ba chiar şi o pară. Ca să fac o mică glumă, am scos şi un castravete verde. Căci cine o să îşi dea seama pe moment ce am pus eu în salată?
Am spălat fructele şi castravetele, le-am curăţat de coajă (nu chiar de tot, căci îmi place să văd culoare în mâncare) şi le-am tăiat bastonaşe micuţe. Le-am amestecat într-un bol cu suc de lămâie verde şi puţină miere, apoi am adăugat pulpa de la avocado tăiată mărunt. Am amestecat din nou şi... nu mi-a plăcut ce-a ieşit. Îmi părea rău să le arunc, aşa că am deschis din nou frigiderul şi mă tot întrebam ce-aş putea să mai pun ca să o „repar”, să-mi fie pe plac. O să râdeţi, dar am ales un borcănel cu muştar în care seminţele se vedeau ca nişte mici ochişori sau icre de peşte colorate. Am pus puţin muştar, am adăugat puţină sare şi piper, ba chiar şi pătrunjel tocat. Ce pot să spun... de data aceasta a ieşit o salată minunată.
Pentru că încă nu aruncasem cojile de avocado, am zis că mai bine le folosesc pe post de castronele. Le-am umplut cu grijă, le-am aşezat pe farfurii şi le-am decorat cu frunze de pătrunjel. Nu a mai rămas decât să le mâncăm... cu poftă.

Salată de avocado dulce-acrişoară

Ingrediente: 2 bucăţi avocado, un castravete verde mic, două mere mari, o lămâie verde, o linguriţă cu miere, o linguriţă muştar cu boabe, 4 g sare, 3 g piper, 100 g miez de nucă, o lingură cu pătrunjel tocat.
Preparare: Merele şi castravetele verde se spală, se curăţă de coajă sau se lasă cu coajă şi se taie bastonaşe subţiri micuţe. Se pun într-un bol împreună cu mierea, sucul de lămâie verde, muştarul cu boabe, sarea şi piperul. Se presară pătrunjel tocat, miezul de nucă prăjit uşor în cuptor, apoi tocat mărunt, pulpa de avocado tăiată cubuleţe şi se amestecă totul. Se umplu cojile de avocado cu salată şi se servesc imediat.

Autor articol: Andu/ Bebe Chef
Autor fotografie: Victor Stroe/ Jurmalul foto/ Jurnalul National
Articol aparut in Jurnalul de bucatarie/ Jurnalul National

http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/avocado-fruct-sau-leguma-570351.html