Regatul Thailandei este una dintre ţările cele mai plăcute în care să-ţi petreci concediul. Binecuvântată cu un climat tropical temperat, Thailanda poate fi vizitată în tot timpul anului.
Arhitectura, obiceiurile, religia sau gastronomia sunt la mare rang în această ţară. Locuitorii Thailandei de azi sunt de o mare diversitate etnică, fiind în principal thailandezi, kmeri, chinezi, populaţie Mon, locuitori din Laos, Malay, Persia şi India. Cultura thailandeză este evidentă peste tot în Regat: în ritualurile budiste din numeroasele temple, în festivalurile succesive ce se desfăşoară de-a lungul anului sau în magazinele locale. Indiferent că vrei să cumperi mâncare, parfumuri sau haine, condimente, fructe, legume sau poate doar flori, thailandezii te întâmpină cu zâmbetul pe buze.
Că le dai bineţe, îi întrebi de o adresă sau pur şi simplu îi priveşti, din nou, ei îţi zâmbesc. Zâmbetul lor îl întâlneşti oriunde, în interpretarea dansurilor tradiţionale, când pictează măşti, obiecte din bambus şi Lak (un copac din a cărui răşină neagră se aplică straturi pe obiectele create de artizanii thailandezi), când creează şi pictează umbrelele Bor Sang, realizate manual din bambus. Poate de aceea Thailanda a fost numită şi Ţara Zâmbetelor.
Înţelepciunea poporului thailandez este bine cunoscută în lume, iar meşteşugurile şi creaţiile lor sunt apreciate şi tratate ca ceea ce sunt, unicate. "Mobilul împletit în formă de crap", realizat din pai, este un obiect artizanal inspirat de crapul thailandez de apă dulce. Acesta este un simbol al fertilităţii, datorită longevităţii peştelui. În Thailanda, acesta este atârnat deasupra leagănului unui copil pentru a-i aduce acestuia sănătate şi se crede că ajută la dezvoltarea muşchilor oculari ai copilului.
Mătasea thailandeză este un alt motiv pentru care thailandezii sunt recunoscuţi în lume. În anul 1960 a sosit în Thailanda un american, Tim Thompson, care le-a arătat locuitorilor cum să coloreze mătasea. Tehnica folosită este unică şi a fost ca o uşă deschisă pentru thailandezi, le-a oferit posibilitatea de a face cunoscută lumii mătasea produsă aici. Dar dacă ar fi să alegem o persoană căreia thailandezii să le fie recunoscătoare, aceasta ar fi Majestatea Sa Regina Sirikit. Şi asta deoarece a depus eforturi ca mătasea thailandeză să fie folosită în confecţionarea costumelor tradiţionale, precum şi folosirea ei la nunţi, ceremoniile din temple sau întâlnirile dintre marile oficialităţi.
DANSUL ŞI MUZICA THAILANDEZĂ
Dansul tradiţional thailandez este plin de graţie şi evocă o mică parte din caracterul thailandezilor. Te simţi privilegiat să urmăreşti spectacolele artiştilor thailandezi, să le observi costumele pline de culoare şi strălucire, să le înţelegi povestea spusă doar cu ajutorul gesturilor şi al mimicii.
Un bun exemplu este "Khon", cea mai stilizată formă a dansului thailandez, efectuat de echipe de dansatori ce nu vorbesc, naraţiunea fiind recitată în parte de un cântăreţ şi în parte transmisă fie prin intermediul instrumentelor muzicale, fie prin mişcări ale corpului şi gesturi. Khon este un străvechi spectacol dramatic coregrafic cu măşti, bazat pe epopeea naţională a Thailandei, "Ramakien", ce datează încă din timpul Epocii Ayudhaya şi despre care se crede că îşi are originile în ritualurile sacre legate de credinţă. Dansul este foarte strict, angajând 108 mişcări de bază, ţinând corpul în tensiune începând cu gâtul şi şoldurile, cu mişcări de sus în jos, în ritmul muzicii.
Dansurile clasice thailandeze sunt acompaniate de o orchestră tradiţională, care utilizează instrumente unice precum Ranad (xilofon bas sau alto), Gong Wong (instrument de percuţie alcătuit dintr-o serie de tobe mici, fiecare cu tonalitatea sa), Pee Nai (similar unui oboi), Tapone (o tobă cu două capete), Gong (o tobă simplă), Ching (sau talgerul mic, care stabileşte ritmul pentru întregul ansamblu).
În Thailanda, teatrul tradiţional se întrepătrunde cu dansul. Likay, Khon şi Lakon Nai sunt forme de dramă clasică thailandeză ce utilizează dansul ca ajutor în povestirea naraţiunii. În unele stiluri de dans sau teatru măştile sunt sau nu purtate, fiind înlocuite cu pictura pe faţă. Pentru a asigura puritatea artelor, teatrul şi dansurile thailandeze sunt susţinute în totalitate de familia regală a ţării şi se bucură de o mare apreciere.
Thailandezii au numeroase obiceiuri şi tradiţii. De exemplu, capul uman este considerat a fi cea mai importantă şi mai pură parte a corpului. Astfel că, este considerat un semn de nepoliteţe să atingi o persoană pe cap cu picioarele. De asemenea, este tot un semn de nepoliteţe să calci pe o monedă thailandeză pe care este imprimată imaginea regelui. Obiceiul thailandezilor de a mânca este de asemenea unic. Tradiţia impune ca pe masă să fie aşezate câteva feluri de mâncare, iar oaspetele trebuie să guste câte puţin din fiecare.
BUCĂTĂRIE ADAPTABILĂ ŞI DINAMICĂ
Printre meşteşugurile practicate de thailandezi se numără şi confecţionarea produselor din zahăr. Mai exact, animale, flori sau păsări realizate din zahăr topit amestecat cu glucoză şi coloranţi alimentari. Este o adevărată plăcere şi o lecţie în acelaşi timp să urmăreşti cum artistul dă viaţă unui papagal, unui trandafir sau unui dragon. Nici fructele de mare nu sunt uitate, creveţii întinzându-şi antenele firave din zahăr peste capetele celor mici. Căci copiii sunt cei mai interesaţi de aceste produse şi, de ce nu ar face-o?
Aceste adevărate obiecte de artă pot fi alăturate mult admiratelor sculpturi de fructe şi legume, care fac ca o masă, începând cu una intimă şi până la o recepţie, să ajungă la rang de masă regală.
Pentru că am vorbit de fructele de mare, trebuie să menţionăm că bucătăria thailandeză este alături de bucătăria chinezească, japoneză, grecească şi italiană, printre cele mai sănătoase. Este inovativă, adaptabilă şi dinamică, la fel ca şi creatorii ei. Ca să creezi o mâncare thailandeză, trebuie să foloseşti cele mai proaspete ingrediente. Gustul mâncărurilor thailandeze este dat de amestecul gusturilor: sărat, picant, dulce, amar şi acru. Doar bucătăria thailandeză le pune pe toate la un loc, dând naştere unor preparate savuroase. În Europa poate fi dificil să găseşti toate ingredientele folosite în reţetele thailandeze, dar cu puţină răbare şi inventivitate se pot realiza reţete reţete delicioase, adăugând doar sos de soia, sos de stridii, lapte de cocos sau ghimbir.
Thailandezii folosesc zâmbetul atunci când sunt fericiţi, entuziasmaţi, amuzaţi, încurcaţi, au sentimente incerte când greşesc, au incertitudini, sunt furioşi sau supăraţi.
Deci, de câte ori trebuie să reparăm ceva e cazul să luăm exemplu de la ei. Totul se rezolvă cu un zâmbet.
Zâmbiţi, vă rog!
Autor articol: Alina-Ramona Anghel
Autor fotografii: Dragos Stoica/Jurnalul Foto, Andreea Aron/ Alina-Ramona Anghel
Articol publicat in Jurnalul de bucatarie/ Jurnalul National
Că le dai bineţe, îi întrebi de o adresă sau pur şi simplu îi priveşti, din nou, ei îţi zâmbesc. Zâmbetul lor îl întâlneşti oriunde, în interpretarea dansurilor tradiţionale, când pictează măşti, obiecte din bambus şi Lak (un copac din a cărui răşină neagră se aplică straturi pe obiectele create de artizanii thailandezi), când creează şi pictează umbrelele Bor Sang, realizate manual din bambus. Poate de aceea Thailanda a fost numită şi Ţara Zâmbetelor.
Înţelepciunea poporului thailandez este bine cunoscută în lume, iar meşteşugurile şi creaţiile lor sunt apreciate şi tratate ca ceea ce sunt, unicate. "Mobilul împletit în formă de crap", realizat din pai, este un obiect artizanal inspirat de crapul thailandez de apă dulce. Acesta este un simbol al fertilităţii, datorită longevităţii peştelui. În Thailanda, acesta este atârnat deasupra leagănului unui copil pentru a-i aduce acestuia sănătate şi se crede că ajută la dezvoltarea muşchilor oculari ai copilului.
Mătasea thailandeză este un alt motiv pentru care thailandezii sunt recunoscuţi în lume. În anul 1960 a sosit în Thailanda un american, Tim Thompson, care le-a arătat locuitorilor cum să coloreze mătasea. Tehnica folosită este unică şi a fost ca o uşă deschisă pentru thailandezi, le-a oferit posibilitatea de a face cunoscută lumii mătasea produsă aici. Dar dacă ar fi să alegem o persoană căreia thailandezii să le fie recunoscătoare, aceasta ar fi Majestatea Sa Regina Sirikit. Şi asta deoarece a depus eforturi ca mătasea thailandeză să fie folosită în confecţionarea costumelor tradiţionale, precum şi folosirea ei la nunţi, ceremoniile din temple sau întâlnirile dintre marile oficialităţi.
DANSUL ŞI MUZICA THAILANDEZĂ
Dansul tradiţional thailandez este plin de graţie şi evocă o mică parte din caracterul thailandezilor. Te simţi privilegiat să urmăreşti spectacolele artiştilor thailandezi, să le observi costumele pline de culoare şi strălucire, să le înţelegi povestea spusă doar cu ajutorul gesturilor şi al mimicii.
Un bun exemplu este "Khon", cea mai stilizată formă a dansului thailandez, efectuat de echipe de dansatori ce nu vorbesc, naraţiunea fiind recitată în parte de un cântăreţ şi în parte transmisă fie prin intermediul instrumentelor muzicale, fie prin mişcări ale corpului şi gesturi. Khon este un străvechi spectacol dramatic coregrafic cu măşti, bazat pe epopeea naţională a Thailandei, "Ramakien", ce datează încă din timpul Epocii Ayudhaya şi despre care se crede că îşi are originile în ritualurile sacre legate de credinţă. Dansul este foarte strict, angajând 108 mişcări de bază, ţinând corpul în tensiune începând cu gâtul şi şoldurile, cu mişcări de sus în jos, în ritmul muzicii.
Dansurile clasice thailandeze sunt acompaniate de o orchestră tradiţională, care utilizează instrumente unice precum Ranad (xilofon bas sau alto), Gong Wong (instrument de percuţie alcătuit dintr-o serie de tobe mici, fiecare cu tonalitatea sa), Pee Nai (similar unui oboi), Tapone (o tobă cu două capete), Gong (o tobă simplă), Ching (sau talgerul mic, care stabileşte ritmul pentru întregul ansamblu).
În Thailanda, teatrul tradiţional se întrepătrunde cu dansul. Likay, Khon şi Lakon Nai sunt forme de dramă clasică thailandeză ce utilizează dansul ca ajutor în povestirea naraţiunii. În unele stiluri de dans sau teatru măştile sunt sau nu purtate, fiind înlocuite cu pictura pe faţă. Pentru a asigura puritatea artelor, teatrul şi dansurile thailandeze sunt susţinute în totalitate de familia regală a ţării şi se bucură de o mare apreciere.
Thailandezii au numeroase obiceiuri şi tradiţii. De exemplu, capul uman este considerat a fi cea mai importantă şi mai pură parte a corpului. Astfel că, este considerat un semn de nepoliteţe să atingi o persoană pe cap cu picioarele. De asemenea, este tot un semn de nepoliteţe să calci pe o monedă thailandeză pe care este imprimată imaginea regelui. Obiceiul thailandezilor de a mânca este de asemenea unic. Tradiţia impune ca pe masă să fie aşezate câteva feluri de mâncare, iar oaspetele trebuie să guste câte puţin din fiecare.
BUCĂTĂRIE ADAPTABILĂ ŞI DINAMICĂ
Printre meşteşugurile practicate de thailandezi se numără şi confecţionarea produselor din zahăr. Mai exact, animale, flori sau păsări realizate din zahăr topit amestecat cu glucoză şi coloranţi alimentari. Este o adevărată plăcere şi o lecţie în acelaşi timp să urmăreşti cum artistul dă viaţă unui papagal, unui trandafir sau unui dragon. Nici fructele de mare nu sunt uitate, creveţii întinzându-şi antenele firave din zahăr peste capetele celor mici. Căci copiii sunt cei mai interesaţi de aceste produse şi, de ce nu ar face-o?
Aceste adevărate obiecte de artă pot fi alăturate mult admiratelor sculpturi de fructe şi legume, care fac ca o masă, începând cu una intimă şi până la o recepţie, să ajungă la rang de masă regală.
Pentru că am vorbit de fructele de mare, trebuie să menţionăm că bucătăria thailandeză este alături de bucătăria chinezească, japoneză, grecească şi italiană, printre cele mai sănătoase. Este inovativă, adaptabilă şi dinamică, la fel ca şi creatorii ei. Ca să creezi o mâncare thailandeză, trebuie să foloseşti cele mai proaspete ingrediente. Gustul mâncărurilor thailandeze este dat de amestecul gusturilor: sărat, picant, dulce, amar şi acru. Doar bucătăria thailandeză le pune pe toate la un loc, dând naştere unor preparate savuroase. În Europa poate fi dificil să găseşti toate ingredientele folosite în reţetele thailandeze, dar cu puţină răbare şi inventivitate se pot realiza reţete reţete delicioase, adăugând doar sos de soia, sos de stridii, lapte de cocos sau ghimbir.
Thailandezii folosesc zâmbetul atunci când sunt fericiţi, entuziasmaţi, amuzaţi, încurcaţi, au sentimente incerte când greşesc, au incertitudini, sunt furioşi sau supăraţi.
Deci, de câte ori trebuie să reparăm ceva e cazul să luăm exemplu de la ei. Totul se rezolvă cu un zâmbet.
Zâmbiţi, vă rog!
Autor articol: Alina-Ramona Anghel
Autor fotografii: Dragos Stoica/Jurnalul Foto, Andreea Aron/ Alina-Ramona Anghel
Articol publicat in Jurnalul de bucatarie/ Jurnalul National
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu