joi, 28 noiembrie 2013

95 de ani de la Unirea din 1918. Femeia care a unit Basarabia cu România

95 de ani de la Unirea din 1918. Femeia care a unit Basarabia cu România

La 1 Decembrie se împlinesc 95 de ani de când s-a înfăptuit Unirea şi s-a născut România Mare. Cel mai mare vis al românilor. Au fost mulţi oameni care au luptat pe front, alţii prin diplomaţie, alţii strângând din dinţi sub ocupaţie. Mulţi dintre ei sunt anonimi. Mulţi au “intrat” ca nişte pietre în coloana pe care se sprijină România. Toţi sunt Eroi.

Regina Maria a României. Deputat Elena Alistar. Prima, o venetică, venită nu cu prea mare convingere în acest colţ de Europă, ca soţie a Principelui moştenitor Ferdinand. A sfârşit prin a se îndrăgosti iremediabil de poporul român şi de România. A devenit cu adevărat regina  tuturor românilor. Din inimă. 
Elena Alistar, o româncă din Basarabia. Singura femeie din Sfatul Ţării, care a strigat în faţa tuturor bărbaţilor politici şi nu numai, în  faţa adversarilor: “Acum, ori niciodată, noi trebuie să ne unim…!”. 
Sunt eroine. Poate fără curajul şi insistenţa celei dintâi Unirea nu s-ar fi înfăptuit. Poate fără sacrificiile, demnitatea şi iubirea pentru România ale Elenei Alistar, Basarabia nu ar fi venit să-şi îmbrăţişeze patria mamă.

Elena Alistar Romanescu. Fiica Elisavetei şi a preotului Vasile Bălan, s-a născut în satul Vaisal, în 1873, în judeţul Izmail, din Ucraina. A crescut împletind în inima sa dragostea de Dumenzeu şi dragostea de neam. A fost învăţătoare în mai multe sate, apoi, în urma studiilor de la Iaşi, unde a fost bursieră, a devenit medic. 
Pentru timpurile acelea era o mare izbândă să faci atâta şcoală, ca femeie, cu atât mai mult în cazul ei. Dragostea de neam avea să o trimită după gratii. Va scăpa de acuzaţii şi “setea de România” va fi şi mai puternică. La fel şi acţiunile sale. “La 19 august 1914 este arestată, fiind acuzată de agitaţie proromânească şi timp de 45 de zile s-a aflat în penitenciarul din Chişinău. Eliberată din lipsă de probe, se retrage la Iaşi. La 16 august 1916 este mobilizată ca medic militar. În toamna aceluiaşi an se angajează în calitate de medic, la spitalul din Costiujeni (28.X.1916 ­ 1.XII.1918). Participă la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc din Basarabia în luna aprilie 1917. Întemeiază Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, din partea căreia este aleasă mai apoi deputat în Sfatul Ţării. Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918. În Sfatul Ţării a activat în Comisia I-a de Redactare şi în Comisia Şcolară”, ne informează profesorul Iurie Colesnic, de la Chişinău, în lucrarea “Sfatul Ţării. Enciclopedie”. 

La 11 februarie 1918, în Parlament, singura femeie deputat din Sfatul Ţării ţine un discurs înflăcărat de susţinere a unirii cu România. Argumentele sale sunt menite să înmoaie inimile cele tari şi să le lumineze  minţile celor nehotărâţi. 
“(...) Azi eu strig în gura mare: Acum, ori niciodată, noi trebuie să ne unim…!. Orice moldovan, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această Unire. Noi nu putem trăi neatârnaţi, suntem siliţi a ne uni cu vreun stat vecin. Rusia (...) de va învia, apoi numai sub o cârmuire monarhică va mai putea trăi. Atunci e mai bine în Monarhie împreună cu fraţii, decât cu străinii! Noi, Moldoveni, am văzut câte piedici ni-au pus chiar revoluţionarii din Basarabia, când luptam pentru autonomie. În declararea republicii noastre am întâmpinat şi mai multe piedici, iar declararea neatârnării noastre i-a adus pe mulţi la o stare de adevărată tulburare. Acest act ei l-au privit ca înainte-mergătorul Unirii, şi pe urmă să nu uităm, că majoritatea din ei sunt centralişti, prin urmare vedeau bine că pierd una din cele mai blânde şi mai grase oiţe, din cele ce se găteau ei să le mulgă în viitor. Dacă n-au răuşit, pricina e numai slăbiciunea lor, altfel nu mai vedeam noi nici autonomie, nici, în deosebi, neatârnare, cu toate că acestea sunt prevăzute în programul lor pentru toate naţiunile. Azi e timpul, când popoarele, în deosebi acelea din Rusia, îşi creează soarta lor pe veacuri. Să ne dăm seama: ce-ar fi de noi, Românii din Basarabia, dacă, Doamne fereşte, am fi rămas cu Rusia, fie chiar şi ca Republică?
Unii din ţărani vor zice: «vom avea pământ fără plată». Dar numai bieţii ţărani mai pot încă crede acestor cuvinte – «pământ fără plată», căci chiar socialiştii ruşi acum îşi dau bine seamă că aceasta nu poate fi decât numai prin revoluţie… Aceste cuvinte: «pământ şi voie» au fost cuvintele care au scos din inima ţăranului dragostea către împărat şi a răuşit revoluţia. Dar pământ cu puţină plată va avea ţăranul şi în România, după cum spune d. prof. G. Murgoci în această gazetă.
Să ne dăm seama ce perdem noi în unirea noastră cu Rusia. Într-o nouă Rusie noi niciodată nu vom putea avea cultură naţională, singura pe care orice popor e în stare a o pricepe.
Noi am văzut cât de mult ne-au împiedicat chiar unii socialişti în naţionalizarea şcolilor, cu toate că în programul lor intră acest punct. Noi vedem că chiar şi acum, când ne-am declarat independenţi, ei vreau să ne dea cu de-a sila şcoli ruseşti. Sub cuvânt că mulţi nu cunosc limba română, cer ca limbă oficială limba rusă, acum, când oastea română e aici! Apoi, închipuiţi-vă ce va fi când noi ne vom alipi de Rusia, fie ea chiar şi ca Republică!
Dacă noi însă ne vom uni cu România,  vom avea cultura noastră naţională, ne vom lumina împreună cu fraţii noştri şi vom lucra şi spre îmbunătăţirea stării ţărănimii, care e temelia fiecărui stat.
Şi democratizarea României va veni cât mai curând, precum vedem şi din dezlegarea trebii pământului.
De altfel, trebuie să recunoaştem că aproape toţi Moldovenii din Basarabia, afară de puţini oameni, nu doresc socializarea pământului.
Ţăranul nostru e bucuros să aibă mai puţin pământ, dar să fie el stăpân, nu statul sau obştea.
Luând acest lucru în vedere, noi vedem că treaba pământului, cum se dezleagă în România, e mult mai potrivită cu firea Moldovanului din Basarabia.
Astfel ţăranul câştigă prin unirea cu România. Nici intelectualii noştri nu pierd, ci dimpotrivă. Vor pierde numai străinii. Aceştia trebuie să se dea după cei mai mulţi, căci oricum ar schimba ei statisticile, orice statistici ar mai face din nou, tot Moldovenii rămân băştinaşii Basarabiei şi nicidecum cei aduşi de ţări în locul atâtor Moldoveni, care au fost trimişi la Siberia, Mangiuria, Caucaz etc.
Astfel, putem spune că fiecare moldovan trebuie să dorească acum unirea cu România şi astfel să formăm cu toţii o Românie nouă, care să fie nouă din toate punctele de vedere.
Spre aceasta trebuie să meargă atât naţionaliştii cât şi socialiştii moldoveni, fiindcă orice socialist îşi dă seamă că numai ridicând cultura fiecărui popor se pot înfăptui marile gânduri ale omenirii.
Revoluţia din Rusia şi îndeosebi urmările ei ne-au arătat că ideile socialiste nu pot fi pricepute de un popor fără carte şi atunci se iveşte anarhia, care, după cum vedem, bântuie în întreaga Rusie.
Dacă nu ne-om uni acum cu fraţii noştri, apoi nu se ştie de va mai veni în viitor timp atât de potrivit şi în veci vom fi blăstămaţi de urmaşii noştri, cari, cetind istoria, vor vedea că am putut făptui actul de unire şi nu l-am făptuit. Eu mă tem de acest blăstăm şi strig în gura mare: Să ne unim!”

La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. La momentul validării mandatului era în etate de 42 de ani. Era medic la spitalul din Costiujeni şi locuia în Chişinău pe str. Meşceanscaia, 20. Membră a Partidului Naţional Moldovenesc, iar în Sfatul Ţării a făcut parte din fracţiunea Blocul Moldovenesc, ne mai arată istoricul Iurie Colesnic.

După Unire este numită directoare a Şcolii Eparhiale de Fete din Chişinău (1.XII.1918-1938), pe care o transformă într-o şcoală de elită.
Apoi, nenorocul românilor, cedarea Basarabiei, invazia comuniştilor îi schimbă drumul victorios într-un drum al exilului. La 28 iunie 1940 se refugiază peste Prut, stabilindu-se mai întâi la Iaşi, ulterior a locuit în comuna Pucioasa (jud. Dâmboviţa), unde şi s-a stins din viaţă, în 1955. Lângă ea au fost sora ei Elisabeta Isanos şi un preot, finul ei Dimitrie Balaur. 
Elena Alistar îşi doarme somnul de veci în cimitirul Bellu din Bucureşti, acolo unde a fost reînhumată în cavoul familiei Isanos. Astăzi, o stradă din Chişinău poartă numele Elenei Alistar.

O eroină fără statuie
Elena Alistar Romanescu nu are statui, nu are plăci memoriale, nu se învaţă despre ea la lecţiile de istorie, aşa cum nu se învaţă despre mulţi alţi eroi ai neamului românesc. 
Distincţii: Ordinul Ferdinand I; Meritul Sanitar cl.II pentru combaterea holerei (1913); Bărbăţie şi Credinţă, 1913; Răsplata Muncii cl.I (13.VI.1922) ş.a.Opera: Mişcarea naţională în Basarabia.­Chişinău, 1930; Amintiri din anii 1917-1918//Patrimoniu.­1991.­nr.3. ­P.97-117; Fizionomia socială şi politică a Sfatului ţării //Viaţa Basarabiei.­1933.­nr.4-5.­P.39-49.(Bibliogr.:1. A.N.M., f. 727, inv. 2, dos. 37, p. 1.)


N.R.Mulţumim domnului profesor Iurie Colesnic pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol, prin informaţii şi fotografii

Autor: Carmen Anghel
Articol apărut în Jurnalul Naţional : http://jurnalul.ro/special-jurnalul/95-de-ani-de-la-unirea-din-1918-femeia-care-a-unit-basarabia-cu-romania-656284.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu