Prima lecţie de bucătărie asiatică/ First lesson of asian cooking

Foto: Thinkstock

Konnichiha sau konnichiwa în japoneză, Ni hao în chineză, Ahn-Nyeong în coreeană, Chào în vietmaneză sau sa-wah-de-kah/sa-wah-de-krab în thailandeză. Sau un simplu bună ziua în română. De ce am început astfel povestea mea de astăzi? Vă lămuresc imediat! Acum vreo două zile mătuşa mea a primit o invitaţie din partea unei prietene şi, nevrând să o refuze şi neavând cu cine să mă lase aca­să, m-a luat cu ea.
Credeam că o să fie o întâlnire obiş­nuită între fete, cu mâncare sănătoasă, apă plată cu lămâie (că tot e la modă şi cică face stomacul plat), muzică şi vorbă... cât cuprinde. Ei, nu a fost deloc aşa. Sau... nu chiar cum credeam eu şi Ana. Ajunşi la locul cu prici­na, am fost primiţi cu extremă bucurie de gazdă, fericită că „vor avea cei mici cu cine să se joace”. Dar, din câte ştiam noi, ea nu avea copii şi nici prietenele ei. Deci?
Trecem peste acest amănunt „neimportant” şi ajungem în sufragerie, după ce ne-am spălat pe mâini, normal. Ei, şi acolo ce credeţi dragii mei că ne aştepta? Toată camera era plină de ju­că­rii, biciclete, mingi, patine cu rotile şi câte altele. Dar, mai important, plin de copii cu ochii migdalaţi sau pielea mai închisă la culoare, în costumaşe şi încăl­ţăminte tradiţionale şi fiecare vorbind pe limba lui. Doamne... câte ţipete, câtă gălăgie... îmi venea să o zbughesc acasă, fără s-o mai aştept pe Ana. Dar pâ­nă la urmă am zis că nu e frumos din partea mea şi că mai bine mă împrietenesc cu ei. Cine ştie, poate la sfâr­şit vom găti ceva împreună.
Ne-am jucat frumos şi am vorbit o grămadă, chiar dacă fiecare în limba lui, cum spuneam mai devreme. Ce bine că s-a inventat limbajul semnelor, trece orice bariere. Şi, după cum mă şi gândeam, chiar am reuşit să gătim ceva împreu­nă, o salată de creveţi cu tăiţei de orez. Toată lumea s-a căţărat pe mese, scaune, dulapuri... pe ce le-a fost mai la îndemână şi toţi au dat o mână de aju­tor. Au curăţat legumele şi le-au spă­lat, cei mai mari le-au tăiat (căci ei au voie să folosească cuţitele) şi părinţii lor au prăjit fideaua de orez. În câteva minute pe masa din sufra­gerie tronau mul­te castronaşe colora­te, pline cu salată aro­ma­tă. Ne-am des­părţit cu greu de ei, promi­ţându-le că ne vom reve­dea, cu unii la grădiniţă, iar cu al­ţii... poa­te prin parc.
E chiar ciudat când mă gân­desc acum... Şi ştiţi ceva? Salata a fost chiar foarte bună şi o voi repeta aca­să, deşi noi, copiii, am omis ar­deiul iute. Nu de alta, dar n-am mai fi folosit patinele cu rotile, ci ne-ar fi cres­cut aripi de la cât de iuţi erau ardeii ăia. Cei mari l-au adăugat şi ne tăvăleam pe jos de râs când ve­deam cum le curg lacrimile pe obraz şi faţa li se face din ce în ce mai roşie, iar urechile mai au puţin şi iau foc. Deh... doar am folosit ingrediente de soi la prepararea ei, nu?

Salată cu fidea de orez şi creveţi
 
Ingrediente: 200 g tăiţei de orez, 400 g creveţi decorticaţi, doi ardei capia, 400 g brânză tofu, un ardei iute, 4 cepe verzi, o legătură mărar, 75 ml sos de soia, 100 ml supă de pui, 100 ml ulei de susan, 100 ml vin alb sec, 30 ml oţet de orez, 5 g zahăr tos, 5 g ghimbir, un căţel de usturoi, sare, piper.
Preparare: Se încing 70 ml ulei într-o tigaie şi când s-a încins se pun creveţii spălaţi. Se călesc câteva minute pe toate părţile până capătă culoarea roz, se toarnă vinul şi supa, se condimentează şi se fierb până scade sosul format. Într-o cratiţă se încinge restul de ulei până începe să fiarbă, se pune treptat fideaua, lăsând-o doar două secunde. Se scot pe un şervet absorbant, se pun în boluri împreună cu ardeii capia şi ardeiul iute tăiaţi felii subţiri, brânza tofu tăiată cubuleţe, ceapa verde tăiată bucăţele şi se presară cu mărar. Într-un bol se amestecă sosul de soia cu oţetul, zahărul, ghimbirul ras şi usturoiul pisat. Se presară piper, se toarnă peste ingredientele din boluri şi se servesc imediat.

Autor articol: Andu/ Bebe Chef
Articol aparut in Jurnalul National/ Jurnalul de bucatarie

http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/prima-lectie-de-bucatarie-asiatica-568686.html

Un desert pufos... cu miere şi caşcaval/A fluffy dessert ...with honey and cheese

Aţi văzut zăpada de afară? Normal că aţi văzut-o, ce întrebare aiurea. E atât de albă şi pufoasă şi aerul e atât de curat atunci când ninge. Deschizi geamul de la cameră şi te inundă un val de răcoare... normal că o tuleşti rapid din cameră ca să nu îngheţi. Dar când te întorci... cam după vreo zece minute aşa, simţi cum ţi s-au aerisit parcă şi rufele din şifonier, chiar dacă au fost uşile închise.

Ei... pe mine zăpada şi aerul curat m-au inspirat săptămâna asta. Sincer! După ce m-am dat de câteva ori cu sania pe derdeluş (cu părinţii mei, normal) şi am luat câteva căzături, tot ce mai voiam la ora aceea era să mă întorc acasă şi să mănânc ceva. Dar nu orice, ci ceva care să fie inspirat chiar de zăpadă. Fiind sfârşit de săptămână, m-am gândit că aş putea prepara ceva dulce. Nu de alta, dar bunica pregătise deja prânzul, nu mai rămânea decât desertul. De data aceasta, locul patiserului l-am ocupat eu. Şi bine am făcut, căci a ieşit ceva bun, bun de tot şi pufos, aşa cum îmi doream. Dar şi ciudat în acelaşi timp. Cred că aţi observat că de la o vreme îmi place să încerc să pun la un loc dulce cu sărat, murat şi crud... lichid cu solid şi... ce-o mai fi.

Revenind la povestea noastră, ca de obicei, am deschis frigiderul şi m-am uitat ce ingrediente am. M-a impresionat „soarta jalnică” a unui pachet de brânză ce zăcea într-o rână visând la ziua în care o să fie folosit ca şi suratele lui ouăle, ca nu cumva să ajungă pe la coşul de gunoi ca fratele lui de săptămâna trecută. Pe raftul de sus, văcuţa de pe cutia de lapte zburda deja de bucurie şi parcă îmi făcea cu ochiul, doar, doar voi pune mâna pe ea mai repede. Ouăle îmi păreau că începuseră să se lovească cap în cap mai ceva ca la Paşte, luându-se la harţă care e mai proaspăt şi are gălbenuşul cel mai galben. Căci se ştie, cu cât sunt ouăle mai proaspete şi gălbenuşul mai galben, cu atât prăjitura va arăta mai bine şi va fi mai gustoasă. Le-am luat cu grijă pe cele ce ieşiseră pe rândul din faţă şi am dat să închid frigirerul.

Dar parcă mă reţinea ceva şi mă trăgea de mânecă... şi, ca să vezi, aşa şi era. Din cutia de legume sărise la ceartă un fir de rozmarin, plin de el, căci deh, cine are un miros mai parfumat şi culoare mai verde decât are el?!? Să-l fac să tacă din gură şi să nu mai instige la scandal legumele din frigider, l-am luat şi pe el, trăgându-l un pic de moţ ca să-i treacă vitejia. Am mai luat şi puţină drojdie, căci, cu siguranţă, acest cubuleţ în care este încartiruită o mare armată plină de viteji îi va face faţă cu brio rozmari­nului, punându-l cu botul pe labe şi ţinându-l la respect.

Mi-am pus repede şorţul pe mine şi am început să prepar aluatul care, după vreo jumătate de oră sau cam aşa, umpluse tot ligheanul şi începuse să facă băşicuţe... probabil vitejii mei din drojdie se războiau cu acele rozmarinului ce nu voia să se predea. Până la urmă am întins aluatul, l-am porţionat, l-am umplut cu caşcaval şi l-am băgat la cuptor, aşteptând să se coacă şi luând masa între timp. După siesta de rigoare, spiralele astea cu caşcaval parcă ne-au întregit ziua. Şi, cu siguranţă, micul dejun de mâine.

Spirale cu miere şi caşcaval

Ingrediente: 600 g făină, 250 g brânză de vaci, 150 g zahăr tos, două pliculeţe zahăr vanilinat, 40 g drojdie, 3 ouă, 350 ml lapte dulce, 70 g unt, 400 g caşcaval, 3 linguri cu miere, o linguriţă cu sare, o lingură cu rozmarin verde.
Preparare: Drojdia se dizolvă în puţin lapte cald cu o lingură cu zahăr tos şi făină cât să rezulte un aluat curgător. Se lasă să dospească zece minute, se toarnă peste făină împreună cu restul de lapte cald în care s-a dizolvat zahărul tos rămas, 3 linguri cu miere, două ouă, sarea şi zahărul vanilinat. Se adaugă brânza, rozmarinul, untul topit şi se frământă. Aluatul obţinut se acoperă cu un şervet şi se lasă la cald până îşi dublează volumul. Se întinde într-o foaie potrivit de groasă, se taie fâşii lungi de 15 centimetri şi late de 5 centimetri. Se pune caşcaval ras pe mijlocul fiecăreia, se suprapun marginile, se modelează sub formă de fitil şi i se dă forma cifrei opt. Se aşază pe o tavă cu hârtie de copt, se ung cu ou bătut şi se coc la foc mediu până devin aurii, se scot din cuptor şi se ung cu miere.

Autor articol: Andu/ Bebe chef

Fotografii: Victor Stroe/Jurnalul Foto/Jurnalul National

Articol aparut in Jurnalul de bucatarie/ Jurnalul National

http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/un-desert-pufos-cu-miere-si-cascaval-566930.html