Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită vineri, 1 Iunie 2012, ora 10.00, la vernisajul expoziţiei de sculptură şi tapiserie „Jocuri de copii”, autor Rita Şhapira Shain.
Realizate din metal polizat şi marmură albă sau cu reflexe azurii, lucrările imortalizează siluete de copii şi dau preţiozitate gesturilor lor, surprinse fie în jocul cu mingea, fie în jocul cu sfârleza sau cu pisica. Familia, maternitatea, visul, sunt alte teme propuse de artistă. Alături de sculptura diafană, expoziţia prezintă lucrări de tapiserie şi măşti realizate din sfoară de Manila.
Este un alt mod de exprimare plastică care ne poartă cu sensibilitate de la evocarea strigătului de suferinţă din ciclul „Holocaust” până la exuberanţa cromatică şi dinamismul vieţii surprinse în carnaval.
Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1999 şi sculptor de renume mondial, Rita Şhapira, a urmat cursurile Academiei de Artă din Bucureşti unde a studiat sculptura cu maestrul Medrea şi a participat la majoritatea expoziţiilor de sculptură şi artă decorativă din România.
Operele sale fac parte din colecţii private aflate în ţări precum: Canada, Mexic, Statele Unite, Elveţia, România şi Israel. O parte din acestea vor putea fi vizitate la Sala de expoziţii „Gheorghe Focşa” a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în perioada
1 - 10 Iunie 2012, de miercuri până duminică, între orele 11.00 - 19.00.
Prin această expoziţie vernisată pe 1 iunie 2012, autoarea îşi exprimă cele mai frumoase gânduri faţă de copilărie şi aşteaptă pe toţi copiii Bucureştiului şi nu numai, să îi treacă pragul, într-un periplu prin lumea sculpturii şi a tapiseriei. Autoarea doreşte să ţină şi un mic workshop în care le va vorbi copiilor despre sculptură şi educaţia prin artă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu