Zâmbiţi, vă rog! Lumea este colorată şi dulce.../Smile, please! The world is colorful and sweet ...

Regatul Thailandei este una dintre ţările cele mai plăcute în care să-ţi petreci concediul. Binecuvântată cu un climat tropical temperat, Thailanda poate fi vizitată în tot timpul anului.

Arhitectura, obiceiurile, religia sau gastronomia sunt la mare rang în această ţară. Locuitorii Thailandei de azi sunt de o mare diversitate etnică, fiind în principal thailandezi, kmeri, chinezi, populaţie Mon, locuitori din Laos, Malay, Persia şi India. Cultura thailandeză este evidentă peste tot în Regat: în ritualurile budiste din numeroasele temple, în festivalurile succesive ce se desfăşoară de-a lungul anului sau în magazinele locale. Indiferent că vrei să cumperi mâncare, parfumuri sau haine, condimente, fructe, legume sau poate doar flori, thailandezii te întâmpină cu zâmbetul pe buze.

Că le dai bineţe, îi întrebi de o adresă sau pur şi simplu îi priveşti, din nou, ei îţi zâmbesc. Zâmbetul lor îl întâlneşti oriunde, în interpretarea dansurilor tradiţionale, când pictează măşti, obiecte din bambus şi Lak (un copac din a cărui răşină neagră se aplică straturi pe obiectele create de artizanii thailandezi), când creează şi pictează umbrelele Bor Sang, realizate manual din bambus. Poate de aceea Thailanda a fost numită şi Ţara Zâmbetelor.

Înţelepciunea poporului thailandez este bine cunoscută în lume, iar meşteşugurile şi creaţiile lor sunt apreciate şi tratate ca ceea ce sunt, unicate. "Mobilul împletit în formă de crap", realizat din pai, este un obiect artizanal inspirat de crapul thailandez de apă dulce. Acesta este un simbol al fertilităţii, datorită longevităţii peştelui. În Thailanda, acesta este atârnat deasupra leagănului unui copil pentru a-i aduce acestuia sănătate şi se crede că ajută la dezvoltarea muşchilor oculari ai copilului.

Mătasea thailandeză este un alt motiv pentru care thailandezii sunt recunoscuţi în lume. În anul 1960 a sosit în Thailanda un american, Tim Thompson, care le-a arătat locuitorilor cum să coloreze mătasea. Tehnica folosită este unică şi a fost ca o uşă deschisă pentru thailandezi, le-a oferit posibilitatea de a face cunoscută lumii mătasea produsă aici. Dar dacă ar fi să alegem o persoană căreia thailandezii să le fie recunoscătoare, aceasta ar fi Majestatea Sa Regina Sirikit. Şi asta deoarece a depus eforturi ca mătasea thailandeză să fie folosită în confecţionarea costumelor tradiţionale, precum şi folosirea ei la nunţi, ceremoniile din temple sau întâlnirile dintre marile oficialităţi.

DANSUL ŞI MUZICA THAILANDEZĂ

Dansul tradiţional thailandez este plin de graţie şi evocă o mică parte din caracterul thailandezilor. Te simţi privilegiat să urmăreşti spectacolele artiştilor thailandezi, să le observi costumele pline de culoare şi strălucire, să le înţelegi povestea spusă doar cu ajutorul gesturilor şi al mimicii.

Un bun exemplu este "Khon", cea mai stilizată formă a dansului thailandez, efectuat de echipe de dansatori ce nu vorbesc, naraţiunea fiind recitată în parte de un cântăreţ şi în parte transmisă fie prin intermediul instrumentelor muzicale, fie prin mişcări ale corpului şi gesturi. Khon este un străvechi spectacol dramatic coregrafic cu măşti, bazat pe epopeea naţională a Thailandei, "Ramakien", ce datează încă din timpul Epocii Ayudhaya şi despre care se crede că îşi are originile în ritualurile sacre legate de credinţă. Dansul este foarte strict, angajând 108 mişcări de bază, ţinând corpul în tensiune începând cu gâtul şi şoldurile, cu mişcări de sus în jos, în ritmul muzicii.

Dansurile clasice thailandeze sunt acompaniate de o orchestră tradiţională, care utilizează instrumente unice precum Ranad (xilofon bas sau alto), Gong Wong (instrument de percuţie alcătuit dintr-o serie de tobe mici, fiecare cu tonalitatea sa), Pee Nai (similar unui oboi), Tapone (o tobă cu două capete), Gong (o tobă simplă), Ching (sau talgerul mic, care stabileşte ritmul pentru întregul ansamblu).

În Thailanda, teatrul tradiţional se întrepătrunde cu dansul. Likay, Khon şi Lakon Nai sunt forme de dramă clasică thailandeză ce utilizează dansul ca ajutor în povestirea naraţiunii. În unele stiluri de dans sau teatru măştile sunt sau nu purtate, fiind înlocuite cu pictura pe faţă. Pentru a asigura puritatea artelor, teatrul şi dansurile thailandeze sunt susţinute în totalitate de familia regală a ţării şi se bucură de o mare apreciere.

Thailandezii au numeroase obiceiuri şi tradiţii. De exemplu, capul uman este considerat a fi cea mai importantă şi mai pură parte a corpului. Astfel că, este considerat un semn de nepoliteţe să atingi o persoană pe cap cu picioarele. De asemenea, este tot un semn de nepoliteţe să calci pe o monedă thailandeză pe care este imprimată imaginea regelui. Obiceiul thailandezilor de a mânca este de asemenea unic. Tradiţia impune ca pe masă să fie aşezate câteva feluri de mâncare, iar oaspetele trebuie să guste câte puţin din fiecare.

BUCĂTĂRIE ADAPTABILĂ ŞI DINAMICĂ

Printre meşteşugurile practicate de thailandezi se numără şi confecţionarea produselor din zahăr. Mai exact, animale, flori sau păsări realizate din zahăr topit amestecat cu glucoză şi coloranţi alimentari. Este o adevărată plăcere şi o lecţie în acelaşi timp să urmăreşti cum artistul dă viaţă unui papagal, unui trandafir sau unui dragon. Nici fructele de mare nu sunt uitate, creveţii întinzându-şi antenele firave din zahăr peste capetele celor mici. Căci copiii sunt cei mai interesaţi de aceste produse şi, de ce nu ar face-o?
Aceste adevărate obiecte de artă pot fi alăturate mult admiratelor sculpturi de fructe şi legume, care fac ca o masă, începând cu una intimă şi până la o recepţie, să ajungă la rang de masă regală.

Pentru că am vorbit de fructele de mare, trebuie să menţionăm că bucătăria thailandeză este alături de bucătăria chinezească, japoneză, grecească şi italiană, printre cele mai sănătoase. Este inovativă, adaptabilă şi dinamică, la fel ca şi creatorii ei. Ca să creezi o mâncare thailandeză, trebuie să foloseşti cele mai proaspete ingrediente. Gustul mâncărurilor thailandeze este dat de amestecul gusturilor: sărat, picant, dulce, amar şi acru. Doar bucătăria thailandeză le pune pe toate la un loc, dând naştere unor preparate savuroase. În Europa poate fi dificil să găseşti toate ingredientele folosite în reţetele thailandeze, dar cu puţină răbare şi inventivitate se pot realiza reţete reţete delicioase, adăugând doar sos de soia, sos de stridii, lapte de cocos sau ghimbir.

Thailandezii folosesc zâmbetul atunci când sunt fericiţi, entuziasmaţi, amuzaţi, încurcaţi, au sentimente incerte când greşesc, au incertitudini, sunt furioşi sau supăraţi.
Deci, de câte ori trebuie să reparăm ceva e cazul să luăm exemplu de la ei. Totul se rezolvă cu un zâmbet.
Zâmbiţi, vă rog!

Autor articol: Alina-Ramona Anghel
Autor fotografii: Dragos Stoica/Jurnalul Foto, Andreea Aron/ Alina-Ramona Anghel
Articol publicat in Jurnalul de bucatarie/ Jurnalul National

http://bucatarie.jurnalul.ro/stire-cultura-si-piper/zambiti-va-rog-lumea-este-colorata-si-dulce-558144.html

Melanj de gusturi, arome şi savori/Mélange of tastes, aromas and flavors

Bucătăria thailandeză este o bucătărie autentică, plină de savoare, dar şi de surprize. Sunt atâtea ingrediente implicate în realizarea unui preparat încât ai impresia că din moment în moment, înainte să guşti din mâncare, va veni un personaj fantastic care îţi va explica pe îndelete povestea lui.

Bucătăria thailandeză a fost influenţată mai ales în secolul al XVII-lea de către portughezi, francezi şi japonezi. În Thailanda se foloseau ca metode de preparare a mâncărurilor doar fiertul, coptul sau friptul, chinezii introducând sistemul stir-fry. Deveniţi condiment de bază în aproape toate mâncărurile, ardeii chili au fost introduşi în bucătăria thailandeză de misionarii portughezi la sfârşitul anului 1600. Înconjurată de multe ţări, Thailanda a fost influenţată de acestea nu doar în muzică, adoptând unele instrumente muzicale, ci şi în bucătărie. Începând cu sosurile curry ce conţin lapte de cocos şi turmeric în partea de Sud, în timp ce în partea de Nord preparatele includ de foarte multe ori suc de limetă sau lămâie verde.

PREPARATE TRADIŢIONALE

La o masă tipică thailandeză se servesc laolaltă preparate picante, acre, dulci, amare şi sărate, preparate ce au rolul de a satisface în acelaşi timp ochiul, nasul şi cerul gurii. Se serveşte supă, salate, peşte, orez, legume şi câteodată porc, pui sau vită. Masa este desăvârşită de apariţia desertului, care poate fi o prăjitură tradiţională sau fructe proaspete, cum ar fi mango, papaya, struguri, pepene roşu sau alte fructe locale. Puteţi încerca diferite preparate cum ar fi Chok (terci de orez), Kuai-tiao rat na (tăiţei de orez prăjiţi) sau Khao kha mu (orez cu carne de porc fiartă). Mâncarea thailandeză poate fi găsită oriunde, începând cu tarabele vânzătorilor ambulanţi ce vând tăiţei şi preparate la grill, restaurantele ce vând fructe de mare sau grădinile în aer liber ale restaurantelor. Unele restaurante oferă spectacole de dans clasic sau tradiţional thailandez.

În trecut mâncarea thailandeză se servea cu mâna dreaptă, dar în timpul domniei regelui Mongkut Rama IV au fost introduse lingura şi furculiţa, iar thailandezii mănâncă şi în ziua de azi cu aceste "instrumente culinare".
Mâncarea thailandeză este servită de obicei cu o mare varietate de sosuri (nam chim) şi condimente. Cele mai cunoscute sunt Phrik nam pla (un amestec din sos de peşte, suc de lămâie verde, ardei iute şi usturoi tocate), fulgi de chili uscaţi, sos de chili dulce, ardei chili fâşii în oţet de orez, sos sriracha, un sos sau o pastă de ardei iute numite Nam prik.

Nua Pad Prik - Legume cu ardei chili şi vită

Ingrediente: 450 g carne de vită, un ardei gras, 4 ardei chili mici, 5-6 fire de busuioc thailandez, două cepe, 3 căţei de usturoi, 3 linguri cu sos de peşte, 50 g zahăr de palmier, 3 linguri cu apă, 1 lingură cu sos de stridii, 1 lingură cu amidon de porumb, piper, coriandru.
Preparare: Carnea de vită se taie felii subţiri, se pune într-un bol cu amidonul de porumb, piperul, o lingură cu sos de peşte şi se marinează. Într-un bol separat se amestecă restul de sos de peşte cu sosul de stridii, zahărul şi apa. Se taie ardeiul gras, usturoiul, ceapa şi ardeiul chili în felii subţiri, se călesc câteva minute şi se scot într-un bol. Se pune mai mult ulei în wok şi când s-a încins se pune carnea de vită. Se prăjeşte două-trei minute, se pun din nou legumele şi sosul din bol. Se amestecă totul şi se ţin pe foc câteva minute, până ce sosul fierbe. Se presară busuiocul sau coriandrul, se amestecă, se ia de pe foc şi se serveşte ca atare sau cu orez fiert.

Tom yam kai - Supă Tom yam cu pui

Ingrediente: un piept de pui, două căni supă de pui, 3 căni de apă, 6 frunze de kafir lime, 4 limete, 4 ardei chili, 5 feliuţe de ghimbir, o tijă de lemongrass (iarbă de lămâie), o conservă de ciuperci, o legătură de coriandru, doi căţei de usturoi, sare.
Preparare: Pieptul de pui se spală, se taie bucăţi şi se pune într-un bol. Se pune apa şi supa de pui la fiert într-o oală, se adaugă pieptul de pui, se ia spuma, apoi se adaugă frunzele de kafir, sucul de limetă, ardeii chili şi ghimbirul. Se fierb 15 minute, se adaugă lemongrass-ul tăiată felii sau bucăţi, ciupercile întregi, usturoiul, sare după gust şi se continuă fierberea încă 15-20 de minute. Se scoate lemongrass-ul şi frunzele de kafir, se pune în boluri, se presară frunze de coriandru şi se serveşte.

Pad Thai - Tăiţei thailandezi prăjiţi

Ingrediente: 1/2 kg tăiţei de orez, 100 g creveţi uscaţi, 300 g creveţi mari decorticaţi, 200 g alune prăjite, 100 g ridiche sărată, chivas chinezească (sau ceapă verde), o cutie tofu, 1/4 cană ceapă eşalotă (ceapă albă), muguri de soia cruzi, ulei vegetal, ardei chili uscat, două ouă; pentru sos: 1/2 cană zahăr tos, 3/4 cană ulei de palmier, o lingură cu sare, 1/2 cană suc de tamarind, 3/4 cană oţet, 1 cană amestec sos de chili şi sos de tomate, 1/4 cană sos de peşte.
Preparare: Se combină toate ingredientele pentru sos într-o oală mică. Se amestecă, se ţine la foc mare până începe să fiarbă apoi se micşorează flacăra. Se fierbe câteva minute, se ia de pe foc şi se păstrează la cald. Ceapa eşalotă se toacă şi se prăjeşte în uleiul de palmier câteva minute, adăugându-se tăiţeii de orez. Se adaugă puţină apă, see amestecă şi se ţin pe foc până ce s-au fiert tăiţeii. Se adaugă creveţii mari, creveţii uscaţi, ridichea sărată tăiată cubuleţe, brânza tofu tăiată mărunt sau cubuleţe şi ouăle. Se amestecă, se adaugă sosul Phad Thai, mugurii de soia şi chivas tăiată. Se amestecă repede, se ia de pe foc şi se pune în farfurii. se serveşte cu felii de limetă, chivas proaspăt tocată şi muguri de soia.

Autor articol: Alina-Ramona Anghel

Autor fotografii: Victor Stroe/ Jurnalul Foto/ Jurnalul National

Articol publicat in Jurnalul de bucatarie/Jurnalul National

Călător pe tărâmul fascinant al Thailandei/ TRAVELER ON THE FASCINATING LAND OF THAILAND

Frumuseţea locurilor şi a oamenilor, cultura, istoria, plajele minunate şi mai ales bucătăria thailandezilor fac ca această ţară să fie cea mai populară destinaţie turistică din sud-estul Asiei.
Este împărţită în mod natural în patru regiuni, fiecare dintre ele fiind o sursă importantă de fructe şi legume. În partea de nord totul este acoperit de munţi şi păduri, cascade şi râuri repezi. Grupurile etnice care locuiesc în aceste zone sunt cunoscute pentru obiceiurile şi costumele unice, dar mai ales pentru ospitalitatea cu care îşi primesc oaspeţii. În partea de nord-est sau Isan se regăsesc cele mai multe artefacte din Epoca de Piatră sau Epoca Bronzului, parcuri naţionale şi temple importante.

Sudul Thailandei este ocupat de bazinele în care se cultivă fructe sau legume, jungle sălbatice, munţi, plaje, cascade sau peşteri, lacuri sau insule de diverse mărimi, oferind un adevărat spectacol vizi­tatorilor. În centrul Thailandei câmpurile de orez reprezintă bogăţia locuitorilor şi este zona cea mai intens populată, iar în partea de est parcurile naţionale, staţiunile de pe litoral, dar şi insulele pline de verdeaţă, îmbie vizitatorii să ia o mică pauză de la viaţa lor agitată şi să primească să fie răsfăţaţi de angajaţii hotelurilor. Sezonul rece care ţine din noiembrie până la sfârşitul lui februarie este momentul propice ales pentru vizitarea Thailandei de cei ce nu suportă căldura. Umiditatea este scăzută, temperaturile sunt ­relativ mici, iar cerul este senin.

SIMBOLURI ALE THAILANDEI

Thailandezii sunt mândri de ţara lor, de obiceiuri şi tradiţii şi mai ales de pământurile pe care le stăpânesc căci, să nu uităm, ei nu au fost niciodată colonizaţi.
Artele şi cultura thailandeză prezintă multe influenţe ce provin din India, China, Cambodgia şi restul Asiei de Sud. Artele vizuale tradiţionale sunt legate invariabil de budism iar cele contemporane, pe lângă budism, aduc elemente legate de modernism, perioada cuprinsă între anii 1860-1970.

Printre simbolurile importante ale Thailandei se află şi Chang Thai (elefantul thailandez). Elefantul a făcut dintotdeauna parte din viaţa thailandezilor, fiind animalul cel mai folosit de către rege (elefantul alb apărând şi pe fostul steag naţional), dar şi de restul thailandezilor. Elefantul este pentru thailandezi aşa cum este calul pentru europeni. Prin natura lui, elefantul este un animal foarte blând şi inteligent, merge foarte uşor şi este foarte atent. Nu va face niciodată rău unei fiinţe umane şi în al doilea rând, este foarte bun pentru lucrul în pădure.

Deşi orhideele sunt florile cele mai cunoscute şi abundă în toată Thailanda, Ratchaphruek - salcâmul auriu (sau copacul-cascadă auriu) a fost ales ca floare-simbol al acestei ţări. Pe lângă frumuseţe, această floare a fost aleasă şi datorită culorii galbene. Pentru thailandezi culoarea galbenă reprezintă culoarea regală, culoarea zilei în care s-a născut regele (ziua de luni). De asemenea, culoarea galbenă este şi culoarea religiei budiste, religia predominantă în Thailanda. Ratchaphruek (sau Khun) este folosită în ­ceremoniile religioase precum şi în cadrul evenimentelor organizate de către guvern.

Thailanda, pe lângă denumirea de Ţara Zâmbetelor, este renumită şi datorită mătăsii care şi-a căpătat bine-meritatul titlu de Regină a Textilelor. În comparaţie cu mătasea din alte ţări, cea thailandeză este mai moale, cu fire ce au noduri inegale, calitate ce o face extrem de potrivită pentru a fi utilizată în tehnica ţesutului de mână. Thailandezii au învăţat cum să lucreze cu ea pe parcursul sutelor de ani şi face parte din identitatea lor, fiind obţinută şi prelucrată în fiecare sat din Thailanda. Mătasea thailandeză are culori exotice şi bogate şi. cu o îngrijire potrivită, poate face produsul obţinut din ea să dureze foarte mult timp.

ARTA SCULPTURII ÎN FRUCTE ŞI LEGUME

Kae Sa Luk sau sculptura în fructe şi legume este o altă formă de artă în Thailanda, apărută iniţial la curtea regală şi a devenit o calificare obligatorie pentru femeile din înalta societate. Deşi era practicată doar de femei, în timp a început să fie practicată şi de bărbaţi, iar acum este predată în institute culinare din toată lumea. Scopul sculpturilor în legume şi fructe este de a transforma legume sau fructe obişnuite în decoruri plăcute privirii, cum ar fi flori, animale, păsări, cutii sau recipiente pentru mâncare, aspectul fiind la fel de important ca şi gustul. Thailandezii au o mare dorinţă de a experimenta, de a învăţa şi mai ales de a se adapta vremurilor şi cerinţelor. Astfel, au devenit creatorii unei gastronomii importante, plină de arome şi gusturi ce încântă toate simţurile, poporul thailandez câştigând o popularitate şi o reputaţie ce creşte de la an la an în oricare colţ al lumii.

Phat thai, kao paht, tom tum gai (supă de pui), pad see-ew (tăiţei de orez în sos de soia neagră), tawt mon (un fel de chiftele din peşte), dar şi dulciuri, cum ar fi cele din pastă de fasole sau gălbenuş de ou (se prepară mai ales la nunţi), sunt doar o mică parte din „tezaurul culinar" thailandez.
Fiecare preparat în parte îţi provoacă gusturi şi senzaţii noi, te face să fii un călător pe tărâmul fascinant al Thailandei.

Luuk Chuup - Fructe din pastă de fasole mung

Ingrediente pastă: 500 g fasole mung, 2 1/2 cană de zahăr, 1 1/2 lapte de cocos.
Ingrediente gelatină: 2 linguri cu gelatină alimentară, 2 căni apă, 1/4 cană zahăr tos, culori alimentare.
Preparare: Fasolea mung se pune la înmuiat în apă rece circa trei ore apoi se fierbe 20 de minute. Se pune într-un bol înalt şi se pasează cu un blender împreună cu laptele de cocos şi zahărul până devine ca un sos mai gros. Se toarnă într-o oală, se fierbe la foc mediu spre mic până ce amestecul devine ca o pastă ce poate fi modelată şi se lasă să se răcească. Când s-a răcit se rup bucăţele din ea şi se modelează sub formă de fructe sau legume. Se introduc în scobitori, se colorează dife­rit cu ajutorul unei pensule, se înfig într-un burete şi se lasă să se usuce. Într-o oală se fierbe zahărul cu apa până devine ca un sirop, se adaugă gelatina dizolvată la bain-marie şi se amestecă. Se ia oala de pe foc, se trec fructele sau legumele prin sirop şi se înfig din nou în burete ca să se usuce. Se procedează la fel de trei ori ca să se formeze o crustă durabilă, se lasă să se răcească complet şi se decorează cu frunze diferite ca să pară cât mai reale.

Foi Thong - Ploaia aurie

Ingrediente: 12 gălbenuşuri, 3 căni zahăr tos, 1 cană apă, câteva cornete de hârtie.
Preparare: Se fierbe apa într-o oală, se adaugă zahărul şi se amestecă până se dizolvă. Se fierbe 15 minute, se ia de pe foc şi se elimină eventualele urme de spumă. Gălbenuşurile se bat cu o furculiţă şi se toarnă într-un cornet de hârtie. Se toarnă în firicele în siropul care fierbe şi se lasă să se întă­rească. Se adună cu o spumieră şi se scot pe un platou. Se procedează la fel cu restul ingredientelor, adăugând din când în când apă peste sirop ca să fie suficient. Se rulează firele de ouă cu beţişoare sau cu o furculiţă şi se formează porţii mici.


Autor articol: Alina-Ramona Anghel
Autor fotografii: Alina-Ramona Anghel
Articol publicat in Jurnalul de bucatarie/ Jurnalul National
http://bucatarie.jurnalul.ro/stire-geografii-culinare/calator-pe-taramul-fascinant-al-thailandei-557954.html

Bucătăria thai, un... ambasador redutabil/Thai cuisine, a ... redoubtable ambassador

Nu a trecut mult timp de când Muzeul Naţional al Sa­tu­lui „Dimitrie Gusti" a găzduit Festivalul Culturii Thailandeze. Atunci m-am putut bucura de specta­cole thailandeze de marionate, dansuri tradiţionale şi po­pulare thailandeze. Am urmărit cu plăcere demonstraţiile de gătit, sculptat în fructe şi legume sau am fost cuprinsă de uimire când am văzut cum iau viaţă animale sau flori din zahăr în mâinile talentate ale artiştilor thailandezi.

ARTĂ ÎN BUCATE
Dar pentru că mi s-a părut prea puţin, pentru a putea pă­trunde măcar virtual pe minunatul tărâm al Thailandei, am avut nevoie de ajutorul Excelenţei Sale Doamna Ambasador Chantipha Phutrakul, care a avut amabilitatea de a mă primi şi a-mi răspunde la întrebări. Mai întâi i-am mulţumit că mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte o mică parte a culturii, tradiţiilor şi gastronomiei thailandeze, admirând costumele dansatorilor şi artiştilor, precum şi instrumentele lor muzicale. Nu am avut contacte cu această cultură decât prin intermediul unor cursuri de bucătărie thailandeză când, la fel ca şi acum, am fost surprinsă în mod plăcut de deosebita plăcere şi atenţie pe care o au thailandezii atunci când prepară o mâncare, când sculptează în fructe şi legume, dansează sau pictează. Sculptura în fructe şi legume este un simbol al eleganţei şi perfecţiunii tradiţiei culinare thailandeze.

„Cum a apărut această artă? Pot europenii să înveţe să sculpteze în şcoli?", i-am adresat o întrebare Excelenţei Sale. „Această artă se practică de sute de ani în fiecare casă din Thailanda", mi-a răspuns. „Pentru noi nu contează doar gustul, ci şi formele pe care le au alimentele şi se învaţă din generaţie în ge­neraţie. Din momentul în care învăţăm cum să gătim, învăţăm să sculptăm fructe şi legume. Sculptura se predă încă din clasele primare şi, bineânţeles, europenii pot învăţa să sculpteze. Sunt doar câţiva paşi, dar ca să iasă perfect, trebuie să înveţi bine tehnica şi, mai ales, îţi trebuie ani şi ani de practică. De asemenea, îţi trebuie cuţite speciale pentru sculptat, căci folosind cuţitele obişnuite nu se poate realiza nimic."

Bucătăria thailandeză este unică, fiecare preparat în parte alcătuind o mică poveste. Dar care sunt cele mai reprezentative preparate pentru Thailanda? Cu multă solicitudine, Excelenţa Sa Doamna Chantipa Phutrakul mi-a răspuns: „Thailanda este împărţită în patru regiuni: partea de Nord, Nord-Est, Centru şi Est. În partea de nord avem laptele de cocos, curry şi anumite legume. În partea de N-E avem salata de papaya, apoi salata de legume, salate de fructe şi orezul lipicios. La o masă trebuie să avem o proporţie bună între preparate. În funcţie de zone, avem mâncare iute sau mai dulce, sărată sau mai puţin sărată. Cea mai populară mâncare vine din Centru. Avem numeroase reţete de salate, stir-fry, preparate cu carne de porc sau Golden Delights, un dulce special realizat la nunţi. Phad Thai e cel mai reprezentativ şi popular fel de mâncare, apoi mai este si supa Tom yum, care este un melanj de gusturi: picant, dulce, sărat si acru. Totul la acest fel de mâncare este deosebit, de altfel, dacă stăm să ne gândim, este ca o călătorie în care nu ştii la ce să te aştepţi. La început ţi se pare că este picantă, când introduci mâncarea în gură apoi, cu cât alunecă mai mult pe gât, devine dulce, acră sau sărată".

PREFERINŢE CULINARE
Dar care sunt preparatele favorite ale doamnei ambasador? „Phad Thai, salată de papaya şi Tom Yum, preparate care pot fi regăsite oriunde în Thailanda. Ţin minte că cineva spunea că cea mai bună mâncare thailandeză este cea preparată sau cumpărată de pe străzi". Preparatele thailandeze conţin numeroase ingrediente, multe dintre ele având proprietăţi medicinale. Putem spune că mâncarea thailandeză poate fi considerată şi medicament, fără însă a pune accent pe această calitate şi scoţând în valoare mai întâi valorile ei nutritive. Acest lucru mi l-a argumentat şi Excelenţa Sa: „Mâncarea thai este foarte sănătoasă, dar este doar mâncare. Desigur, alături de medicamente, este foarte valoroasă deoarece prin fiecare dintre ingredientele conţinute, un preparat în parte este bun pentru o afecţiune".

Referitor la bucătăria românească, Doamna Ambasador ne-a spus: „Am încercat o mulţime de preparate culinare româneşti şi am găsit similitudini cu unele feluri de mâncare thailandeze: spre exemplu «ciorba» sau «borşul» (n.r. - pronunţă cu plăcere numele preparatului în limba română), acrişoară ca şi Tom Yum, mi se par foarte gustoase. Apoi «sarmalele» (n.r. - pronunţă din nou, apăsat, tot în limba română) sunt foarte gustoase şi ele, mai ales când sunt doar din carne de porc. «Zacusca» e şi ea asemănătoare cu un fel de mâncare din Thailanda."

Ce ar recomanda prietenilor şi cunoscuţilor? „Toate cele de mai sus, dar cel mai mult mi-au plăcut şi aş recomanda cârnaţii picanţi şi poate şi ciorba de peşte".

Autor articol: Alina- Ramona Anghel
Autor fotografii: Andreea Aron
Articol publicat in Jurnalul de bucatarie/Jurnalul National
http://bucatarie.jurnalul.ro/stire-diplomatie-si-gastronomie/bucataria-thai-un-ambasador-redutabil-557956.html

Andu găteşte biscuiţi cu chimen

Încă "încartiruit" la ţară, mă gândeam că nu o să mai am ce face. Deja mă plictisisem de aceleaşi rânduri de roşii care se împuţinau pe zi ce trece. Nu de alta, dar nu ştiu cum reuşesc şi mereu mă "las agăţat" de câte o gogonea sau două. Bineînţeles că încerc să fiu băiat de treabă şi să le pun la locul lor după ce le-am verificat dacă sunt acre sau nu, dar nu le pot lipi indiferent cât aş încerca. Se încruntă bunica şi bunicul când mă surprind... dar sincer, nu am nici o vină, ele au vrut să vină la mine!

Cu verişorii deja m-am obişnuit şi oricât aş vrea să mă joc cu ei, când vine ora 10, deja o tulesc acasă. Au datoria de a scrie în fiecare zi două-trei pagini de caiet pentru şcoală. Deh, temă de vacanţă. Oare eu mai am mult până atunci?
Într-o dimineaţă m-am trezit auzind nişte zgomote suspecte. Ridic capul... mami se prefăcea că doarme, cu ochii acoperiţi de-o mână. O trag puţin de păr, dar nu se mişcă nici un pic. Trag mai tare şi... mă trezesc luat în braţe şi pupat pe ambii obrăjori. Ne schimbăm de pijămăluţe şi ieşim afară, curioşi să descoperim ce anume producea zgomotele acelea ciudate.

Şi... iaca. Bunicul fusese cu noapte în cap la târg şi cumpărase nişte puişori. Unii mai mici, alţii mai mari, dar toţi plini de voioşie. Se alergau prin curte care pe care, ne-ţinând cont că eram pe acolo. Nu vă închipuiţi ce bucurie pe mine când am văzut că de acum o să am parteneri de joacă. Ce maşinuţe sau camioane, ce mingii sau lopăţici... Am început să alerg după ei prin curte, încercând să prind măcar unul. Să-l iau în braţe şi să-l mângâi, să văd de aproape cum arată şi dacă pot să-i dau eu de mâncare. În goana noastră, recunosc că am vărsat apa şi mâncarea pe care de abia le pusese bunicul... nemaizicând de castraveţii care zburau ici şi colo după ce loveam aracii cu băţul de parcă am fi fost la război.

Până la urmă au biruit puii, eu fiind pedepsit şi băgat în casă. Am plâns şi iar am plâns, dar nu am înduplecat pe nimeni să mă lase afară. Aşa că m-am gândit să fac ceva de mâncare. După supa de acum câteva zile, fiind sfârşit de săptămână, m-am gândit c-ar merge ceva dulce. Ajutat de buni, am început să caut ingrediente şi ne-am apucat să preparăm biscuiţi. Am pus într-un lighean făină, zahăr, sare (ca să dea puţin gust biscuiţilor) şi, când nu se uita mami, am pus şi nişte seminţe dintr-o pungă. Nu ştiu ce erau, dar le-am acoperit repede ca să nu fie descoperite. Apoi am pus restul de ingrediente şi am început să frământ. Uşor la început, dar mai apoi m-a ajutat bunica, căci se învârtoşase aluatul şi-mi ţinea mânuţele captive. Ce parşiv! Auzi la el, să ţii captiv un Bebe Chef! Dar l-am dovedit noi repede. L-am pus pe un tocător şi l-am întins cu un sucitor, să-i arătăm noi cine comandă. Apoi, ca să-i închidem gura, l-am decupat rondele mici, rondele mari. Le-am pus într-o tavă şi, cu toată împotrivirea lor, le-am introdus în cuptorul încins. N-a trecut mult timp şi biscuiţii erau gata. Se roşiseră la faţă şi din loc în loc aveau câte-un pistrui. De unde atâţia pistrui, presimt c-o să întrebaţi. Păi... seminţele de le-am pus fără ştirea bunicii, sau aţi uitat?? Au gustat toţi din biscuiţi, mai întâi privind suspect, apoi declarând cu mulţumire că n-au gustat niciodată ceva atât de bun. S-a lămurit misterul seminţelor şi am fost felicitat pentru reuşită. Tiptil, tiptil, am ieşit din casă şi le-am oferit câţiva biscuiţi şi noilor mei prieteni, care de data aceasta n-au mai fugit, ci, dimpotrivă, m-au înconjurat piuind de zor şi mai cerând câte o bucăţică.

Biscuiţi cu chimen

Ingrediente: 250 g făină, 50 g zahăr brun, 30 g zahăr alb, o lămâie, o linguriţă cu seminţe de chimen, 150 g unt, jumătate de linguriţă cu praf de copt, un vârf de linguriţă cu sare, două pliculeţe zahăr vanilinat.
Într-un bol se amestecă făina cu praful de copt, zahărul brun, zahărul alb şi sarea. Se adaugă coaja rasă de lămâie şi seminţele de chimen întregi şi se amestecă. Se adaugă untul moale şi sucul de lămâie, se frământă până se obţine un aluat potrivit de tare, apoi se înfăşoară cu folie alimentară şi se introduce la rece 15 minute. Se întinde o foaie potrivit de groasă, se taie rondele cu un pahar sau o cană mai mare şi se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se introduc în cuptorul încins şi se coc la foc mediu circa 10 minute.

De data aceasta, buni m-a lăsat pe mine să vă dau un sfat, dacă tot am dovedit că sunt priceput ca Bebe Chef. Ca să păstraţi biscuiţii mai mult timp, îi puneţi într-o cutie de plastic sau de metal şi îi ţineţi în frigier chiar şi până la o lună. Asta... desigur, dacă apucă atât şi nu-i mâncaţi înainte. Singuri sau cu prietenii voştri. Poftă bună!

Autor articol: Andu/ Bebe Chef

Articol aparut in Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/andu-gateste-biscuiti-cu-chimen-550845.html

Andu găteşte supă de legume

De câte ori un bebe Chef vrea să gătească ceva, se loveşte întotdeauna de o mică, dar sâcâitoare problemă: este prea mic pentru a putea umbla de unul singur cu unelte ascuţite şi mai ales cu focul. Aşa că, de cele mai multe ori, mă simt nevoit să cer ajutorul membrilor familiei, mamei sau bunicii atunci când vreau să pregătesc ceva bun. Dar să trecem peste şi ne vedem de ale noastre. Astăzi am hotărât să fac o supă de legume, căci nu am mai mâncat de mult o supă-cremă... cam de vreo două săptămâni. M-am gândit că nu ar fi rău să pun laolaltă câţiva cartofi, conopidă, o ţelină şi ceapă. Dacă pun un morcov şi-un fir de praz, supa iese mai dulceagă, tocmai pe gustul meu. Dar... singur nu se poate. Aşa că am chemat-o în ajutor pe buni, care mi-a curăţat legumele şi le-a tăiat bucăţi. Eu le-am spălat, stropind desigur totul în bucătărie, începând cu pereţii şi costumul meu de bucătar. Doar boneta a scăpat neatinsă... pe moment, căci apoi am scăpat-o în lighean. Dar ce mai contează asta, când mie îmi este foame? A trecut cu vederea totul, a pus apoi legumele la fiert şi când au fiert toate le-a pasat, iar supa a turnat-o în farfurii. M-a lăsat pe mine să pun smântâna şi să decorez farfuriile cu crenguţe mici de pătrunjel. Apoi a tăiat pâinea felii şi eu i-am chemat pe toţi la masă într-un mod cam... gălăgios. Aliaţi mi-au fost capacul de la oală şi-o lingură maaaare de metal... Auzindu-mă, ziceai că în curând va porni cine ştie ce război. Şi a pornit unul, dar gastronomic, în care toţi am atacat cu vervă farfuriile cu supă, am înfipt lingurile şi ne-am ospătat cu poftă din ea. Desigur, nemaiavând ce face, a trebuit să capituleze.

Supă de cartofi cu pătrunjel

● Ingrediente: 600 g cartofi, o ţelină mai mare, 200 g conopidă, un morcov, 250 ml lapte dulce, 100 g smântână, un ou, 200 g parmezan, o ceapă albă, un fir de praz mai mic, o legătură de pătrunjel, 75 ml ulei de floarea-soarelui, sare, piper.
● Preparare: Cartofii se curăţă de coajă, se spală, se taie cuburi şi se pun într-un bol cu apă rece. Ţelina şi morcovul se curăţă de coajă, se spală şi se taie bucăţi. Într-o oală se pun la fiert doi litri de apă şi când începe să clocotească se pun ceapa curăţată de foi, prazul tocat mărunt, ţelina şi morcovul. Se presară sare şi piper după gust, se adaugă uleiul de floarea-soarelui şi se lasă să fiarbă. Când legumele sunt pe jumătate fierte se adaugă cartofii şi conopida ruptă bucheţele. Se continuă fierberea încă 20 de minute, se ia puţină supă într-un castron apoi se scot legumele într-un bol şi se pasează. Se pun din nou în supă, se condimentează dacă mai este nevoie şi se adaugă oul bătut amestecat cu supa oprită şi laptele dulce. Se mai fierbe două minute, se ia de pe foc, se adaugă pătrunjelul tocat mărunt şi smântâna.

Autor Articol: Andu/ Bebe Chef
Articol aparut in Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/andu-gateste-supa-de-legume-550307.html

Andu găteşte colţunaşi cu pui

Am plecat împreună cu mami şi buni într-o călătorie... culinară. În caz că am uitat să spun, sunt "cazat" la ţară de câteva săptămâni. Aici am întâlnit oameni minunaţi şi am văzut multe animale pe care aş vrea să le iau acasă. Să-mi fac propria mea grădină zoologică... domestică, desigur. Într-o zi, am primit vizita unei bătrâne ce nu părea a fi de prin zonă. Ne-a adus o farfurie plină de colţunaşi, sau pelmeni, sau pierogi, cum le zic polonezii. De ce îi pomenesc tocmai pe ei? Pentru că bătrânica era poloneză, de fel, şi tare, tare cumsecade.

Am întrebat-o cum se prepară, dar înainte i-am cerut să-mi spună puţin despre colţunaşi, căci nu vroiam să gust din ceva necunoscut. Şi aşa a început să-mi spună după cum urmează. „În Polonia, pierogi (adică colţunaşii) au fost la început mâncarea ţăranului, dar apoi au devenit populari în toate clasele sociale, inclusiv cele ale nobililor de pe timpuri. Îi preparăm şi îi servim tot anul, dar mai ales la sărbătorile noastre tradiţionale. De obicei îi umplem cu ciuperci, varză ori carne tocată sau cu fructe de pădure, dacă îi servim la desert." Spunând asta, bunica poloneză mi-a dat să gust întâi mie, că doar sunt Bebe Chef, apoi familiei. A plecat după ce a mai stat puţin de vorbă cu mami, dar a reuşit să-mi „smulgă" promisiunea că voi pregăti şi eu colţunaşi şi o voi chema să-i guste. Şi aşa am şi făcut.

După câteva zile am pregătit împreună cu mami colţunaşi cu carne de pui, căci e mai bună pentru dinţişorii şi stomăcelul meu. Am cernut făina într-un vas dar nu oricum... ci dând pe lângă castron un sfert din cantitate. Apoi am adăugat ouăle, încercând bineînţeles să scot cojile cu ajutorul lui mami. Apoi... apoi am lăsat-o pe mami, căci ne veneau musafiri la cină şi trebuia să terminăm mai repede. După ce aluatul a fost gata, am început să-l întind cu un sucitor până când a fost subţire... cât frunza de ceapă. Am pus compoziţie din loc în loc (o pregătise mami între timp) şi am acoperit cu aluat. Mami a tăiat rondelele, le-a lipit şi le-a fiert, căci eu cu focul şi cu unelte tăioase nu am voie, doar vă amintiţi, nu?

Se auzeau voci pe drum şi am alergat degrabă să văd cine e. Şi cin' să fie? Bunica poloneză. A gustat din colţunaşii pregătiţi de mine şi de mami, spunând că niciodată nu mâncase unii mai buni ca aceia. Mândria mea de Bebe Chef creştea şi creştea şi creştea... şi le-am promis că săptămâna viitoare voi mai încerca ceva. Poate un chec cu fructe sau rahat, o supă sau ciorbică cu pui... văd eu. Nimeni nu trebuie să ia locul lui Bebe Chef în bucătărie. Am zis.

Colţunaşi cu pui

Ingrediente: 300 g făină, 3 ouă, 500 g carne de pui, o ceapă, un căţel de usturoi, 200 ml smânână, două linguri cu apă, sare, piper, oregano.

Carnea de pui se spală, se fierbe în apă cu sare şi piper apoi se toacă mărunt şi se lasă la răcit. Se prepară un aluat din două ouă, un sfert de linguriţă cu sare şi două linguri cu apă. Se frământă până devine elastic, se lasă să se odihnească zece minute sub un castronel apoi se întinde pe un tocător într-o foaie subţire. Carnea răcită se amestecă cu oul rămas, sare, piper, ceapa şi usturoiul curăţate de foi şi tocate mărunt. Din loc în loc se pun grămăjoare din compoziţie pe foaia de aluat, se decupează cercuri cu o cană sau se taie pătrate. Se împăturesc ca să semene cu un semicerc sau un triunghi şi se presează marginile ca să nu iasă compoziţia. Se fierb în apă cu sare până se ridică la suprafaţă, se scot cu o spumieră în farfurii, se servesc cu smântână şi oregano.

Sfat de la bunica poloneză
Deşi nu este buni a mea, bunica poloneză mi-a mai dat un sfat legat de colţunaşi: când îi umplem cu fructe (de pădure sau nu), e bine să-i servim cu smântână dulce.
Mmm....ce buni trebuie să fie. Parcă îmi vine să schimb meniul de săptămâna viitoare. Mai vedem...

Autor articol: Andu/Bebe Chef

Articol aparut in Jurnalul National

http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/andu-gateste-coltunasi-cu-pui-549135.html

Andu găteşte clătite cu gem şi nucă

De curând, buni mi-a spus o poveste despre clătite, auzită de la o prietenă de-a ei. Se spune că... aşa începe povestea, spune buni... clătitele sunt prima formă în care a fost preparată pâinea. Aluatul fiind uşor de realizat şi copt, a rezultat o mare varietate de clătite, cunoscute sub diferite denumiri şi forme, în funcţie de ţara în care se prepară. În Anglia, aluatul se prepară cu bere, în Germania sau Franţa cu drojdie şi ouă. Se toarnă aluatul subţire pe o tablă încinsă sau într-o crăticioară specială şi se coc clătite subţiri, umplute apoi cu gem sau jeleu şi rulate. Bliniile ruseşti, nişte clătite mici, sunt preparate cu făină de hrişcă, fiind subţiri şi crocante. În Mexic poartă denumirea de tortilla, sunt umplute cu fasole sau carne şi se servesc cu sos de roşii. În America, de obicei aluatul se prepară cu bicarbonat de sodiu, sunt mai groase şi mai pufoase şi sunt servite cu diferite tipuri de siropuri, printre care şi cel de arţar.

Atâta istorie mi-a făcut poftă de clătite... Mmm... îmi aduc aminte ce bine arată în farfurie, umplute cu brânză de vaci şi stafide, gem sau dulceaţă şi presărate cu nucă proaspăt scoasă din cuptor tocată mărunt. De mult n-am mai făcut şi parcă aş vrea să le simt din nou gustul. Am convins-o pe buni să mă ajute la prepararea aluatului, ea punând într-o oală ingredientele şi eu amestecând cu telul. Sunt eu mic, dar sunt voinic şi după nici cinci minute, aluatul era gata. Buni a încins o tigaie specială pentru clătite, a uns-o cu ulei şi a turnat aluat cu un polonic mic. A prăjit-o câteva minute pe o parte, apoi a întors-o pe cealaltă parte, aruncând-o uşor în sus. Îmi era frică ca nu cumva clătita să se lipească de tavan şi să ne certe mami când venea de la muncă. Dar totul s-a terminat cu bine, toate clătitele au fost prăjite şi aşezate pe o farfurie, aşteptând cu nerăbdare să fie umplute. Ca Bebe Chef ce sunt, buni m-a lăsat să aleg umpluturile. Câteva le-am umplut cu brânză dulce, miere şi stafide, unele cu gem de căpşuni presărate cu nucă tocată. Ce a mai rămas din clătite au fost umplute cu dulceaţă din petale de trandafiri, culeşi de buni din grădină acum câteva săptămâni. Nici n-am terminat bine de umplut clătitele şi deja avem musafiri la masă. Mami şi restul familiei, veniţi de la muncă. Ne-am aşezat cu toţi la masă, lăsându-mă pe mine să gust primul din clătite. Doar sunt Bebe Chef.... nu?!

CLĂTITE CU GEM ŞI NUCĂ


● Ingrediente: 250 ml apă minerală, 250 ml lapte dulce, două ouă, 250 g făină, un sfert de linguriţă cu sare, 100 g gem de căpşuni, 200 g brânză de vaci, o lingură cu miere, 25 g stafide, 50 g miez de nucă, 100 g dulceaţă de trandafiri, zahăr pudră, mentă.
● Preparare: Într-un bol se amestecă apa minerală cu laptele dulce şi sarea, se adaugă ouăle şi se amestecă două minute. Se adaugă treptat făina până rezultă un aluat curgător omogen, se lasă cinci minute să se odihnească, apoi se amestecă cu telul. Se încinge o tigaie, se unge cu ulei şi se toarnă puţin aluat. Se coace clătita pe ambele părţi până devine aurie, se scoate pe un platou şi se procedează la fel cu restul aluatului. Se umplu o parte cu gem de căpşuni presărat cu miez de nucă, o parte cu brânză de vaci amestecată cu stafide şi miere şi restul cu dulceaţă de trandafiri. Se împachetează ca un evantai, se pun în farfurii şi se presară cu zahăr pudră sau mentă tocată.

Ca întotdeauna, buni ne dă un sfat: ca să aibă un gust deosebit, la aluat de clătite se adaugă şi mentă proaspătă tocată, după gustul fiecăruia.

Autor articol: Andu/ Bebe Chef
Autor fotografie: Victor Stroe/Jurnalul foto
Articol aparut in Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/andu-gateste-clatite-cu-gem-si-nuca-548503.html

Andu găteşte supă verde cu vitamine

Orice bebe-chef ştie că vara este un anotimp în care pieţele sunt pline de legume şi fructe. Cât vezi cu ochii, tarabele sunt pline de cartofi, varză, castraveţi verzi sau roşii, salată verde, ceapă şi alte legume. Aşezate în grămezi din ce în ce mai mari, vezi şi mere, pere sau cireşe, căpşune sau caise. Zmeura şi menta verde te poftesc la o îngheţată făcută acasă din fructe proaspete sau la un suc din pere, portocale sau pepeni galbeni parfumaţi.

Zilele acestea a plouat afară şi s-a mai răcorit puţin, aşa că am făcut cu mami o mică incursiune în piaţă. În afară de fructele şi legumele cumpărate special pentru sucul meu magic de la ora 10.00, am cumpărat mazăre, spanac şi câţiva cartofi noi. Aşa... de poftă. Ajunşi acasă, ne-am gandit că n-ar fi rău dacă am face o supică plină de vitamine. Am putea încerca cu o supă de roşii sau una de cartofi..., dar parcă mai bună este cea de spanac şi mazăre. Mami a pus spanacul într-un lighean şi l-a clătit, lăsându-mă şi pe mine să mă "bălăcesc" în apă, spălându-l cot la cot cu ea. L-a scurs de apă şi l-a pus într-un castron, a scos mazărea din teci şi a spălat-o, apoi a început să curăţe câteva cepe. Moment în care am tulit-o rapid din bucătărie, nu de alta, dar aşa bebe-chef cum sunt, nu-mi place să plâng din cauza unei cepe prea parfumate.

În drumul meu am fost întâmpinat de atâtea maşinuţe, mingi şi cărţi de poveşti, încât am uitat că trebuia să particip la prepararea supei. Când m-am întors târziu în bucătărie de la joacă, mami aproape că terminase de fiert supa. A mai condimentat-o puţin, a fiert-o încă zece minute şi... gata! Ba nu... parcă nu-mi place aşa... Mi-am exercitat şi de această dată statutul de bebe-chef şi le-am spus că eu vreau să fie supă-cremă. Şi... supă-cremă a devenit. Ce-mi place când sunt ascultat... chef vreau să fiu şi când voi fi mare!

Supă-cremă de spanac şi mazăre

● Ingrediente: o legătură de ceapă verde, un căţel de usturoi, două linguri cu ulei de măsline, doi cartofi, 600 g spanac verde, 300 g mazăre, o linguriţă cu mentă verde, 100 ml smântână, o lămâie, sare, piper, cimbru.
● Preparare: Cartofii se curăţă de coajă, se spală, se toacă mărunt şi se pun la fiert împreună cu mazărea spălată. Se condimentează, se fierb până se înmoaie, se adaugă ceapa verde curăţată şi tocată mărunt şi spanacul tăiat bucăţi. Se fierbe încă zece minute, se adaugă suc de lămâie după gust, cimbru, sare şi piper dacă mai este nevoie. Se opreşte o parte din legume într-un bol iar restul ingredientelor se pasează cu un blender. Se adaugă legumele oprite, menta tocată, uleiul de măsline şi usturoiul pisat. Se mai fierbe cinci minute, se acoperă cu un capac şi se lasă să se răcească zece minute. Se pune în farfurii sau boluri, se adaugă smântână şi cimbru proaspăt şi se serveşte imediat.

SFATURI DE LA BUNI

I-am mulţumit lui buni pentru masă, lăudându-i supa, dar şi cerându-i pentru voi un mic sfat... gastronomic. Şi ea mi l-a dat cu drag.
Dragi copii şi bebe-chef, pentru ca supa cremă de spanac cu mazăre să aibă un gust răcoritor şi să fie parfumată, adăugaţi menta doar la sfârşit, după ce luaţi supa de pe foc, căci altfel îşi pierde mirosul şi proprietăţile curative.

Autor articol: Andu/ Bebe chef
Autor fotografie: Victor Stroe/ Jurnalul foto
Articol aparut in Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/andu-gateste-supa-verde-cu-vitamine-547838.html

Andu găteşte pâinici aromate cu busuioc şi brânză

N-am ce să păţesc rău atunci când frământ aluatul pentru pâine! Muncesc şi mă joc în acelaşi timp! E o adevărată bucurie să pregăteşti pâinici şi colăcei... Numai că munca mea se opreşte înainte de a pune tăvile în cuptor. Ştiu că sunt mic şi de aceea nu am voie să folosesc focul, cuţitele sau alte obiecte ascuţite care m-ar putea răni. Aşa că le rog pe mami sau pe buni să-mi ducă munca la bun sfârşit, iar după ce scot pâinicile din cuptor - şi le lasă să se răcească puţin, ştiţi şi voi că nu-i bine să mănânci pâine fierbinte! - să-mi taie câte o felie, să gust de poftă.

Azi mă gândeam că n-ar fi rău dacă am face câteva pâinici, din acelea care-mi plac mie atât de mult. Aşa că am purces la treabă. Buni a cernut făina, mami a dat brânza prin răzătoare şi ne-am apucat de lucru. Şi pentru că, deşi sunt încă mic, pricep şi eu unele lucruri, buni mi-a explicat de ce e bine să consum brânzică. Pe lângă gustul bun, brânza este o sursă de vitamine, cum ar fi A, D, E, K şi mai ales, este bogată în calciu, atât de necesar oaselor mele, care cresc odată cu mine. Şi mai îmi place şi busuiocul, care o să fie şi el pus în pâinici. Am aflat cu ocazia aceasta că busuiocul conţine calciu, la fel ca şi brânza, dar mai conţine şi vitamina A, B6, fier, magneziu şi potasiu. El poate fi folosit şi atunci când avem febră sau gripă, când ne înţeapă ţânţarii sau alte insecte dar şi dacă ne facem vreo julitură alergând prea repede după mingi nărăvaşe.

După ce mi-a ţinut această mică lecţie, buni a început să frământe aluatul. Fireşte, mi-am băgat şi eu mânuţele, că altfel, cum aş mai putea să pretind că sunt Bebe-Chef! În scurt timp, toată casa mirosea a pâine caldă şi a busuioc aromat. Am aşteptat puţin ca buni să scoată din cuptor pâinicile şi să le înfăşoare în prosop, ca nu cumva să se întărească coaja şi să fie prea tare pentru dinţişorii mei. Apoi buni ne-a tăiat la fiecare câte o felie groasă şi ne-a dat să mâncăm aşa cum am vrut noi. Simplă sau cu lapte bătut alături. O minunăţie de pâinică ce poate fi servită oricând. La micul dejun cu puţin piure de morcovi şi mentă, la prânz acompaniind o supă sau o ciorbă sau seara, alături de un păhărel de iaurt.

Pâinici cu busuioc şi brânză

Ingrediente: un kilogram făină, 250 ml lapte dulce, 250 ml apă, 30 g drojdie, 200 g caş, 200 g brânză telemea, o linguriţă cu sare, două linguri cu busuioc verde tocat, două linguri cu ulei de măsline, un sfert de linguriţă cu piper, o ceapă mică albă, un ou, puţin zahăr tos.

Preparare: Într-un bol se pune drojdia împreună cu laptele călduţ şi zahărul tos. Se amestecă, se adaugă făină cât să rezulte un aluat curgător şi se lasă să dospească la cald zece minute. Restul de făină se cerne într-un bol, se toarnă drojdia dospită în mijloc, apa călduţă, uleiul de măsline şi se adaugă sarea şi piperul. Ceapa se curăţă de foi, se spală, se toacă mărunt şi se pune pste celelalte ingrediente împreună cu busuiocul tocat. Se adaugă caşul dat pe răzătoare şi brânza telemea sfărâmată. Se frământă totul până se obţine un aluat care nu se lipeşte, se acoperă cu un şervet şi se lasă să crească până îşi dublează volumul. Se împarte apoi în bucăţi potrivit de mari, li se dă formă de pâinici sau baghete, se aşează într-o tavă presărată cu făină, se crestează din loc în loc cu un cuţit şi se lasă să mai crească zece minute. Se ung cu ou bătut, se introduc în cuptorul încins şi se coc la foc potrivit 30 de minute sau până când au devenit aurii.

Autor articol: Andu/ Bebe Chef

Autor fotografii: Victor Stroe/ Jurnalul National

Articol aparut in Jurnalul National

http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/andu-gateste-painici-aromate-cu-busuioc-si-branza-547203.html

Andu găteşte supă cu găluşcuţe

Tiptil-tiptil am apărut în lumea asta minunată. Era frumos afară şi lumea a fost foarte fericită când m-a văzut. M-au strigat, de la început: Andu. Şi aşa mi-a rămas numele.

De atunci a trecut mult, mult timp şi eu m-am facut mare. Am învăţat să merg în picioare, să cânt, să mănânc cu linguriţa şi să beau apă din cană singurel. Mami mă lasă să fac ce vreau eu, dar mă supraveghează împreună cu bunica, nu cumva să fac vreo năzbâtie. Bine... eu fac tot timpul boroboaţe, dar cine stă să le numere?! Astăzi de exemplu, eram singur acasă cu bunica. Mami plecase de mult la serviciu. Şi bunica pusese oala pe foc să facă o supică din aceea cu găluşcuţe care, fie vorba între noi, îmi place la nebunie... alături de pilaful cu pui, bineînţeles.

M-a lăsat pe mine să amestec în castronelul în care se aflau grişul alb şi ouăle, al căror gălbenuş semăna cu puful unui pui de găinuşă, apoi ea a pus cu o lingură compoziţie în supă, aşteptând să se umfle găluşcuţele. Eu, plictisit de jucării şi neavând ce face, am început să-i scot toate castroanele din dulapul cu vase şi să le înşir pe gresia din bucătărie. Buni n-a văzut ce făceam şi, mergând spre chiuvetă să spele polonicul de supă, a călcat în toate şi le-a împrăştiat prin toată bucătăria. Eu râdeam ascuns într-un colţ după masă, nu cumva să descopere cine le-a întins pe acolo.

Cât timp ea le strângea, am luat de pe tocător legătura de mărar şi pe cea de pătrunjel şi am început să fug cu ele prin bucătărie. Ce mai alerga bunica după mine, dar nici chip să mă prindă, căci sunt iute de picior, ca într-o poveste pe care mi-a citit-o mami. Până la urmă, buni m-a lăsat să toc eu verdeaţa. Ce spun eu să toc? Am început să jumulesc fără milă din mărar şi pătrunjel, dar de data aceasta le-am pus în castronel şi nu le-am mai aruncat în coşul de gunoi, ca data trecută. Fericită că a reuşit să salveze tot, a presărat verdeaţa peste supa din oală, promiţându-mi că data viitoare tot pe mine mă lasă să toc verdeaţa. De-acum, eu sunt şeful. Bebe şef.


Supă cu găluşcuţe
Iată cum face buni supa cu găluşcuţe care îmi place aşa de mult:

● Ingrediente: un pui mic, un morcov, o ceapă, un ardei gras, o ţelină mică, o rădăcină de pătrunjel, două ouă, 6 linguri cu giş, sare, piper, o legătură de mărar, o legătură de pătrunjel, două linguri cu ulei de floarea soarelui.

● Preparare: întâi curăţăm morcovii, rădăcina de pătrunjel, ceapa şi ţelina, le spălăm bine de tot; apoi cu ajutorul lui buni, le tăiem în bucăţele mici sau le dăm prin răzătoare. Curăţăm şi ardeiul de seminţe, îl spălăm şi îl tăiem fâşii subţiri subţiri, precum fideaua pentru lăptic. Încingem uleiul într-o crăticioară, punem legumele şi le călim cât să devină sticloase (sau le punem în supă crude, fiind mai sănătoase aşa). Adică, cum zice buni, să vedem prin ceapă pe vecina de la trei din blocul vecin. În oala în care carnea de pui fierbe deja de un sfert de ceas, adăugăm legumele călite şi presărăm sare şi piper după gust, încercând să nu strănutăm prea tare de la el, cum păţesc eu de fiecare dată. Şi buni lasă supa să fiarbă cam jumătate de ceas, apoi pune cu o lingură în oală din compoziţia de găluşcuţe şi lasă să fiarbă încă zece minute la foc domol. Când este gata supica, presară verdeaţa de care vă ziceam mai devreme că a fost salvată şi pune la răcit în castronele.

Buni ne dă tuturor un sfat: ca să iasă mai pufoase găluşcuţele, când fierb în supă se stropesc din când în când cu apă rece.

Autor articol : Andu/Bebe Chef
Autor fotografii: Victor Stroe/ Jurnalul foto
Articol aparut in Jurnalul National

http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/andu-gateste-supa-cu-galuscute-545745.html

Bucate cu un strop de dragoste

Bucate cu un strop de dragoste

Să creezi e întotdeauna un lucru greu la început. Dar apoi, când vezi ce iese din mâinile tale, când toată lumea îţi admiră creaţia, simţi nevoia să faci la nesfârşit acel lucru. Aşa a păţit şi Duţă Laura, bucătăreasa de la Pensiunea Castania, cei care au organizat şi în acest an Festivalul Castanelor alături de Primăria din Polo­vragi.

Lucrează la pensiune de un an şi jumătate şi spune că nu ar schimba acest lucru pentru nimic în lume. Şi nici nu ar avea de ce, căci participanţii la festival, la fel ca şi cei care servesc masa la pensiune sunt încântaţi de gustul şi aroma pe care o au preparatele realizate de ea cu atâta dragoste. Căci asta face ea, pune în fiecare din bucatele preparate câte un strop de dragoste. Astfel toată lumea este fericită.

Am încercat de nenumătare ori să o abordez pentru a-i lua un interviu, dar de fiecare dată oaspeţii o chemau s-o felicite sau veneau la geamul bucătăriei pentru a o întreba ce conţine preparatul pe care l-a servit. Nu era greu să-i răspundă, dar ingredientul principal, adică dragostea, îl păstra secret. Căci mâncarea este mai gustoasă şi parcă mai interesantă când nu-i ştii toate tainele. Dar totuşi am reuşit până la urmă şi iată, am obţinut pentru dumneavoastră câteva din reţetele pe care le prepară cu atâta drag. Ca şi anul trecut, Laura Duţă a pregătit alături de pesonalul pensiunii sarmale din carne de porc şi berbecuţ la proţap uns cu mujdei, dar şi alte bucate savuroase.

DULCIURI CA ACASĂ

Cozonacul cu nucă avea gust de sărbătoare şi s-a potrivit de minune alături de tortul cu cremă de castane. Realizat din pandişpan, cu piure de castane şi frişcă, tortul a fost cel care a încheiat o masă cu bucate gustoase. Frigul de afară, mirosul de cozonac, ţuică fiartă şi purcel la tavă te făceau să simţi că este sărbătoare. Am învătat că oriunde te-ai duce în această ţară, fiind primit cu atâta omenie şi bucurie şi mai ales gustând din bucatele pre­gătite cu atâta dragoste şi dăruire, te simţi ca acasă. Şi acesta este cel mai important lucru.

Iahnie de fasole

"Anul acesta am pregătit o iahnie de fasole din 3 kg de fasole, un kilogram ceapă, un kilogram morcovi, un kilogram de ardei gras sau capia, un kilogram ulei, puţină pastă de tomate, busuioc uscat, cimbru uscat, frunze de dafin, sare, piper.
Am ales fasolea de impurităţi, am pus-o pe apă (la înmuiat) cu o zi înainte, am fiert-o într-o apă, am aruncat apa apoi am fiert-o încă o dată şi am pus-o într-o strecurătoare. Am făcut un amestec din morcovi daţi pe răzătoarea cu ochiuri mari, ardei capia sau ardei gras şi ceapa curăţată de foi tocate mărunt. Le-am călit în uleiul încins până s-au înmuiat dar fără să se ardă, apoi am adăugat fasolea. Am călit zece minute, am turnat puţină apă, am adăugat sare şi piper după gust, busuioc, cimbru şi foi de dafin. Am lăsat totul să fiarbă puţin la foc domol, cât să se coloreze puţin fasolea de la legumele călite, apoi am bagat-o la cuptor. Se verifică din când în când dacă este gata fasolea, ca să nu scadă prea mult zeama şi să se ardă sau să se usuce. Când am servit-o, am mai pus puţină verdeaţă proaspătă şi asta e tot."

Turtă de mălai

● Ingrediente: un kilogram mălai, 500 g făină albă, un pahar de ulei, o linguriţă cu bicarbonat de sodiu, o linguriţă cu sare, două linguri cu zahăr tos, apă.
● Preparare: Se cern separat mălaiul şi făina, se pun într-un bol mai mare şi se amestecă. Se adaugă bicarbonatul de sodiu, sarea şi zahărul tos. Se toarnă uleiul şi apa caldă cât să rezulte un aluat mai molicel, dar omogen. Cam cum ar fi un aluat de cozonac sau o pâine mai moale. Se pune apoi în tăvi de cozonac unse cu ulei, se apasă cu mâinile ca să se niveleze, se unge fiecare cu puţin ulei şi se introduc tăvile în cuptorul încins pentru circa 30 de minute. Când vedeţi că a devenit auriu aluatul, se scoate tava şi se veri­fică cu o scobitoare introdusă în mijlocul turtei. Dacă încă nu este gata, se pune din nou în cuptor, se dă focul mai mic şi se mai lasă zece minute.

Pâine de casă

● Ingrediente: două kilograme de făină, 200 g drojdie proaspătă, o linguriţă cu sare, 3 linguri cu zahăr tos, un pahar de ulei, apă cât cuprinde (circa 800-900 ml).
● Preparare: Se face o maia din drojdie, puţină apă călduţă şi făină cât să rezulte un aluat mai curgător. Se lasă să dospească până când se umflă şi aproape dă să curgă din vas. Se toarnă peste făina cernută aflată la temperatura camerei, se toarnă apa călduţă rămasă în care s-a dizolvat sarea, zahărul tos şi s-a pus uleiul. Se frământă totul până se obţine un aluat mai moale şi se lasă să dospească o oră. Se pune apoi aluatul pe o planşetă presărată cu făină şi se frământă ca să mai ia făină şi să se mai întărească puţin. Se pune apoi aluatul în două tăvi unse cu ulei, se lasă să crească 30 de minute şi se introduc în cuptor. Se coace pâinea la foc mediu până devine aurie, dar ca să verificăm dacă este gata, introducem o scobitoare în mijloc sau pe margini. Dacă nu se ia aluat pe scobitoare înseamnă ca e gata. Ca să aibă "faţă", pâinea se poate unge cu un sirop din apă cu zahăr înainte s-o băgăm la cuptor.

Purcel de lapte la tavă

Se ia un purcel de lapte, se taie la mijloc (pe burtă), se curăţă de organe şi ce mai conţine. Se spală bine de tot ca să nu rămână nici un pic de urmă de sânge, se scurge şi se unge cu untură în interior şi exterior. Se umple (presară) cu cimbru, piper măcinat, sare şi usturoi după gustul fiecăruia şi se aşază într-o tavă. Se introduce în cuptorul încins, se coace până ce şoriciul a început să devină cărămiziu, apoi se întoarce şi se coace şi pe partea cealaltă. Ca să nu se ardă picioarele sau urechile, la jumătatea coacerii se înfăşoară cu folie de aluminiu. Purcelul se poate servi simplu, dar e foarte bun cu mămăliguţă şi cu murături.

Autor articol si poze: Alina-Ramona Anghel
Articol publicat in Jurnalul de bucatarie/Jurnalul National

http://bucatarie.jurnalul.ro/stire-reporter-in-tigaie/bucate-cu-un-strop-de-dragoste-556998.html

Pe cărări de munte... la Polovragi

Pe cărări de munte... la Polovragi

Comuna Polovragi este un loc binecuvântat şi plin de bogăţie. Situată în partea central-sud-vestică a ţării şi făcând parte din zona Subcarpatică a Olteniei, regiunea este cuprinsă între Bistriţa Vâlcii şi Tismana, chiar la poalele Munţilor Piatra Polovragilor.

Dacă alegi să te cazezi la pensiunile din zonă pentru mai mult timp, nu doar la Festiva­lul Castanelor, poţi vizita Peştera sau Mănăstirea Polovragi, Peştera Muierilor şi Cheile Galbenului sau Culele din Măldăreşti. Mănăstirea Hurezi sau Horezu este un loc pe care nu trebuie să-l ratezi.

Pe lângă pădurea seculară de castani comestibili, în zonă se pot găsi, în funcţie de anotimp, peste 300 de specii de plante caracteristice terenurilor calcaroase: un­ghia ciutei, strejnicul, cornutul de Banat, garofiţa, micsan­dra de munte, steluţa vânătă etc. Tot în funcţie de anotimp, turiştii pot schia pe un domeniu amenajat în zona alpină, care coboară de sub Vârful Negovanu spre SV, pe Piciorul Negovanului. De asemenea, sunt trasee de alpinism pe cheile Olteţului sau traseul pârâului Olteţ, însoţit de drumul forestier.

Cei pasionaţi de etnocultură trebuie să ştie că Polovragiul este un important centru etnofolcloric. Cu tradiţii legate de păstorit şi transhumanţă, renumit pentru prelucrarea artistică a lânii şi confecţionarea de instrumente muzicale, dar şi pentru portul popular ciobănesc, cu influenţe din zona Mărginimii Sibiului. Casele localnicilor sunt case vechi de lemn cu pridvor, specifice zonei etnografice "Oltenia de sub munte". Pentru copii dar şi pentru cei mari, pot fi achiziţionaţi săculeţi sau "disagi", realizaţi ma­nu­al din ţesături naturale şi ornamentate cu motive din zonă.

FESTIVALUL CASTANELOR

Să fii om de litere este un câştig. O dată pentru că ai posibilitatea de a vizita nenumărate locuri istorice, să întâlneşti oameni care fac cinste locului în care trăiesc sau să înveţi multe lucruri folositoare chiar de la localnici. Şi a doua oară, pentru că ai posibilitatea de a scrie despre lucrurile cu care ai intrat în contact.

Fiind început de lună octombrie, frigul a început să se facă simţit cu câteva zile înainte de festival, acompaniat fiind de vânt şi ploaie şi totul părea a da peste cap şi de această dată toate planurile organizatorilor. Dar cu toate acestea, răcoarea din zilele Festivalului Castanelor a fost înlocuită de căldura din sufletele localnicilor şi cea gazdelor festivalului: Pensiunea Castania.

Ca şi anul trecut, organizatorii au încercat şi au reuşit să aducă zâmbete pe chipurile participanţilor. Deşi festivalul a fost serbat doar sâmbătă, la 2 octombrie, acest lucru nu a constituit un impediment pentru oaspeţi. Muzica bună, vremea un pic friguroasă, dar fără ploaie, mâncarea gustoasă şi băutura savuroasă au făcut ca totul să semene cu o mare petrecere. Petrecere la care cu si­guranţă mulţi dintre cei prezenţi atunci vor dori să participe şi la anul, la un nou festival.

BUCATE ALESE

Pentru a aduce voia bună şi cheful de joc, au fost invitaţi şi de această dată cei de la Ansamblul de cântece po­pulare şi ciobăneşti "Cheile Olteţului". Cântecele executate la instrumentele muzicale sau cele "vorbite" au încântat oaspeţii şi, unul câte unul, au pornit să danseze ajutaţi sau acompaniaţi de cei din ansamblu. Berbecul la proţap, purcelul de lapte la tavă, iahnia de fasole sau cozonacul cu nucă au fost la mare căutare.

Cum tot la mare căutare au fost şi mustul dulce de struguri, ţuica de prune bălaie ca pletele unei codane şi vinul roşu precum creasta unui cocoş. Să nu uităm de sarmalele înfăşurate cu grijă în foi de varză precum bebeluşul în scutecele lui, mămăliga galben-aurie şi murăturile. Vai... murăturile... castraveţi, varză roşie, gogonele, ţelină, morcovi şi... câte şi mai câte. Alături de pâinea de casă şi turta de mălai, tortul cu cremă de castane şi castanele prăjite au întregit petrecerea. Ca să nu se plictisească, oamenii, dar mai ales ca să le suscite voia bună, au fost organizate şi diferite activităţi. Au mers la cules de castane, câştigătorul urmând să fie premiat cu o căciulă tradiţională de oier.

Apoi, la concursul de spart lemne, câţiva voinici s-au întrecut în a demonstra care mai de care cât de puternic şi cât de bine ştie el să spargă lemne. Aici, premiul a fost o cămaşă de tăietor de lemne, dar toată lumea a conchis că premiul nu a fost cămaşa în sine, ci faptul că s-au distrat încercând să spargă nişte butuci ce păreau a fi din piatră nu din lemn, aşa de greu se spărgeau. Totul a culminat cu o tombolă, unde premiile au fost un fier de călcat, un aparat de luat tensiunea, un DVD-player şi marele premiu, o bicicletă mountainbike, câştigătorul având un motiv în plus pentru a face o drumeţie prin zona Polovragi.

SURPRIZĂ DE FESTIVAL

Cea mai mare surpriză a festivalului a constituit-o acordarea Margaretei de aur Pensiunii Castania, un loc prim câştigat la secţiunea Activităţi în curtea Pensiunii. Premiul i-a fost înmânat Corneliei Dumitrescu, proprietara pensiunii, de Răzvan Dumitrescu, Preşedintele ANTREC Gorj, alături de primarul Polovragiului, Făsuescu Ştefan. Timpul a trecut pe negândite şi înserarea a coborât peste Pensiunea Castania. Locuitorii au plecat spre casele lor, iar oaspeţii au petrecut în continuare, aşezaţi în jurul focului de tabără care ardea cu putere, încălzind totul în jurul lui. Ziua organizată în cinstea Festivalului Castania a luat sfârşit după ce, vreme de câteva minute, cerul a fost luminat de zeci de artificii, care mai de care mai colorate. Oaspeţii au plecat un pic trişti de la Festivalul Castanelor, dar nu pentru că ceva nu le-a plăcut, ci pentru că totul s-a teminat prea repede. Dar, aşa cum m-au asigurat şi gazdele, la anul vor organiza din nou Festivalul Castanelor şi vor pregăti şi de această dată multe surprize oaspeţilor.

Festivalul Castanelor nu este doar o zi în care lumea vine şi petrece timp de câteva ore, ci şi o zi în care se leagă prietenii. Este un motiv în plus să-ţi depeni amintirile alături de prieteni vechi, să faci planuri pentru viitor şi, mai ales, promisiuni că vei veni negreşit la următoarea ediţie. Credeţi-mă, nu e loc de un refuz. Căci totul este minunat, începând cu zona, localnicii, obiectivele turistice şi mai ales mâncarea, preparată întotdeauna cu multă dragoste.

Autor articol si poze: Alina-Ramona Anghel
Articol publicat in Jurnalul de bucatarie/ Jurnalul National

http://bucatarie.jurnalul.ro/stire-reporter-in-tigaie/pe-carari-de-munte-la-polovragi-556994.html

Cateva amintiri din Cipru/ Some memories from Cyprus 2

Cateva amintiri din Cipru/ Some memories from Cyprus 1