V-am spus cât de mult îmi place brânzica de casă cu banane? Nu?? Cum am putut omite acest amănunt chiar nu ştiu. Ei bine, da. Îmi place foarte mult. De-abia aştept să cumpere mami lapte, iar buni să prepare brânzică.La început nu prea m-a interesat de unde apare ea în castronelul meu, dar apoi am zis că ar fi bine să o spionez pe buni. Cu siguranţă ea ştie, dar nu vrea să-mi spună. Într-o zi am ieşit să mă joc cu puişorii de îi am la ţară, v-am mai spus eu despre ei. Dar nu am zăbovit mult pe acolo, ci am intrat tiptil, tiptil în casă şi m-am ascuns într-un loc în care puteam să văd tot ce face buni în bucătărie, dar ea nu mă putea vedea. Am văzut cum punea laptele dulce la fiert şi, când începea să fiarbă, adăuga puţin suc de lămâie. Nu trecea mult timp şi brânzica era gata. O trecea printr-un tifon, apoi o punea la scurs şi, când se răcea, o punea într-o cutiuţă la frigider. Mă aştepta acolo până luam masa... cam pe la 5-6 după-amiază.
Ei... îmi place foarte mult, dar parcă totuşi i-aş mai schimba puţin gustul. Cu banane merge de minune, dar parcă simplă nu prea mai e pe gustul meu. Aşa că m-am gândit să o transform. Şi ce aş putea oare face, mă tot întreb... Am găsit: o tartă cu brânză şi banane. Aşa, o să poată gusta toată lumea din brânza pe care o prepară buni şi eu îmi voi arăta talentul de Bebe Chef din nou.
Am uitat să vă spun şi că buni a devenit ajutorul meu de nădejde în ale culinăritului, aşa că ea o să mă ajute să prepar tarta. Mai întâi am cernut făina în mod obişnuit, adică vărsând un pic şi pe lângă lighean. Am adăugat untul şi m-am jucat cu astea două ingrediente până când au devenit ca un pesmet. Apoi am adăugat apa, am purces la frământat până a fost gata şi buni l-a băgat la rece. Apoi, într-un castron separat, am amestecat brânza cu ouă de la găinile noastre, puţin zahăr vanilinat, ca să dea parfum tartei, şi zahăr tos. Am adăugat restul de ingrediente, am turnat totul peste aluatul din tavă, am pus deasupra bananele, am presărat scorţişoară aromată şi... la copt cu ea. Aşteptam cu toţii să se coacă mai repede dând târcoale aragazului mai ceva ca un câine propriei cozi. N-am avut mult de aşteptat... doar vreo 30 de minute, timp în care au venit şi verişorii mei. Ne-am ospătat cu toţii încercând să nu băgăm de seamă că ne frigem la degete sau la limbă cu tarta încă fierbinte. E adevărat, în urma acestui experiment cu tarta am cam rămas fără provizii de brânzică. Dar cine stă să bage de seamă asta? Plăcerea tuturor a fost mai presus de orice. Asta şi recunoaşterea faptului că sunt cu adevărat un Bebe Chef.
Tartă cu brânză şi banane
Ingrediente aluat: 180 g făină, 90 g unt, 70 ml apă, un sfert de linguriţă cu sare.
Compoziţie umplutură: 500 g brânză de casă sau brânză de vaci, două linguri cu samântână, două ouă, 100 g zahar tos, două pliculeţe zahăr vanilinat, o lingură cu amidon alimentar, o linguriţă cu scorţişoară, două banane.
Făina se cerne într-un bol mai mare, se adaugă untul rece dat pe răzătoare şi se amestecă cu mâinile până devine ca un pesmet. Se adaugă apa rece în care s-a dizolvat sarea şi se frământă până se obţine un aluat elastic. Se acoperă cu folie alimentară şi se introdce la rece 30 de minute. Într-un bol se amestecă brânza cu zahărul tos, zahărul vanilinat, ouăle, smântâna şi amidonul. Se întinde aluatul într-o formă de tartă unsă cu unt, se înţeapă din loc în loc cu o furculiţă şi se introduce în cuptorul încins zece minute. Se scoate, se toarnă deasupra compoziţia, se nivelează şi se aşază felii de banane. Se presară cu scorţişoară şi se introduce din nou în cuptor. Se coace la foc potrivit 30 de minute, verificând dacă este gata cu ajutorul unei scobitori. Se serveşte caldă, dar şi rece.
Ca să nu se încruzească aluatul (ştiţi voi, ca să nu pară umed sau necopt sub umplutură), este mai bine să se lase la copt zece minute singur şi apoi să se pună umplutura. Asta vă garantează o reuşită sigură. Pe cuvânt de Bebe Chef!
Autor articol: Andu/Bebe Chef
Autor fotografii: Victor Stroe/ Jurnalul foto/ Jurnalul National
Articol aparut in Jurnalul Online/ Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/andu-gateste-tarta-cu-branza-si-banane-551470.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu